Acum: 3 °C
Astazi:
Max: 6 °C
Min: 1 °C
Maine:
Max: 6 °C
Min: -2 °C
VIATA IN IASI
La un ceai cu Lucian Dan Teodorovici si cartile lui
Articol de Madalina IrimiaLucian Dan Teodorovici este un prozator, dramaturg si scenarist roman contemporan. Este coordonator al colectiei „Ego. Proza” de la Editura polirom, consilier editorial la aceeasi editura, senior-editor al saptaminalului Suplimentul de cultura si redactor al revistei Timpul. A fost redactor-sef al Editurii Polirom intre 2002 si 2006, redactor-sef adjunct al revistei culturale Timpul intre 2001 si 2003; intre 2001 si 2002 a fost editorialist al cotidianului Obiectiv, Iasi; intre 2002 si 2003, editorialist al cotidianului Monitorul, Iasi.
A colaborat cu proza, teatru si articole la diverse publicatii din tara si strainatate. Este autor sau coautor al unor scenarii de film si televiziune.
Coordonator, alaturi de Dan Lungu, al volumului Str. Revolutiei nr. 89 (Editura Polirom, 2010). Prozele sale au fost publicate in numeroase antologii din tara si strainatate. Volumul Atunci i-am ars doua palme a aparut in traducere germana (Pop Verlag, 2009). Romanul Matei Brunul a aparut in Franta (Gaïa Editions/Actes Sud) si urmeaza sa apara in Bulgaria (Paradox) si Ungaria (Libri Kiadó). Cel mai recent roman al sau, Matei Brunul, a obtinut in anul 2012 Premiul literar „Augustin Fratila”, Premiul revistei Observator cultural, Premiul National de Proza al Ziarului de Iasi, Premiul pentru Proza acordat de revista Ateneu, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din Romania si a fost desemnat „Cartea anului” de catre revista Contrafort.
Iosif Prodan (n. 1991, Iasi), moderatorul intilnirii de joi, este aproape absolvent al Facultatii de Litere din Iasi. Pentru ca ii plac filmele, in 2009 a fondat impreuna cu Marius Mitrofan, Ratio Films, sub egida caruia a produs scurtmetraje de fictiune, reportaje TV si documentare. Cel mai recent film, Lime Tree Harakiri, e un scurtmetraj despre taierea teilor de pe Bvd. Stefan cel Mare, nominalizat la editia de anul acesta a Festivalului Tres Court. Din 2010 este si jurnalist cultural, activind in toate zonele mass-media locale: radio, TV, presa scrisa si online. Ii mai plac antropologia, Bucurestiul si Noul Cinema Romanesc.
Despre proiectul DIALOGURI CU SCRIITORI ROMANI
O viata literara normala, asa cum ne-o inchipuim noi, presupune mai dese si variate intalniri ale scriitorilor cu publicul. E interesul ambelor parti - scriitorii au nevoie constanta de feedback nu doar din partea criticilor, ci si a celor care-i sustin, cumparandu-le cartile; pentru public, aceste intalniri sunt sanse de a descoperi nume noi sau de a-i intalni in carne si oase pe oamenii din spatele cartilor deja citite. Intalnirile dintre scriitori si cititori reprezinta un semn de sanatate al pietei culturale.
Va propunem o alta forma de eveniment literar: un dialog de pe pozitii egale, mijlocit de un moderator, in spatiile primitoare ale unor ceainarii. In prima parte a fiecarei intalniri moderatorul il va descoase pe invitat in legatura cu scrisul (urmarind sa scoata la iveala mizele sale literare, temele care-l atrag, modul aparte de a se apropia de ele, detalii specifice legate de munca lui, implicarea in destinul cartilor dupa publicare, relatia cu publicul etc.), dar si cu alte aspecte ale existentei sale (stil de viata, pasiuni, familie, prieteni, alte slujbe etc.). Urmeaza o lectura a autorului dintr-una din cartile sale , dupa care mingea va fi pasata publicului, pentru a duce mai departe sau in cu totul alte directii discutia initiata de moderator. Finalul fiecarei intalniri e destinat autografelor si socializarii.
Proiectul DIALOGURI CU SCRIITORI ROMANI vine in contextul unei piete de carte aflata, conform cifrelor anuale, in continua scadere si pe fundalul unei societati in care lectura face parte tot mai putin din modul de viata al oamenilor. In explicarea acestei scaderi a interesului fata de carti se invoca, cel mai adesea, esecul sistemului de invatamant, rolul nociv al televiziunii, concurenta neloiala a internetului si altele, dar foarte rar se ia in calcul insuficienta promovare a lecturii, in general si a cartilor si autorilor, in special. Ceea ce propunem noi este doar una dintre numeroasele cai prin care lectura, autorii si cartile pot fi promovate intr-un mod placut si interactiv. Speram sa contribuim prin acest proiect la schimbarea imaginii elitiste pe care o au intalnirile literare in opinia unui larg segment de public si la popularizarea lor ca evenimente cu valoare sociala integrativa. Nu in ultimul rand, ne dorim ca proiectul nostru sa ajute la demararea unui dialog functional intre edituri, librarii, scriitori si public, care ar putea facilita o mai buna sincronizare intre oferta pietei de carte si cererea publicului si incuraja o mai mare implicare a jucatorilor de pe piata de carte in privinta promovarii literaturii ca “bun comun”.
Reduceri & Promotii
Vezi Reduceri & PromotiiNewsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri zilnic via email