Acum: 3 °C
Astazi:
Max: 6 °C
Min: 1 °C
Maine:
Max: 6 °C
Min: -2 °C
VIATA IN IASI
Gala extraordinara- Eugen Doga, in premiera la Iasi
Articol de Madalina IrimiaOpera Nationala Romana Iasi va invita la Gala extraordinara – Eugen Doga. Pentru prima data la Iasi vor fi interpretate creatiile marelui compozitor Doga, vineri, 27 iunie, in Piata Palatului, de la ora 20.30.
Interpreteaza solistii, orchestra, corul si corul de copii Juniorii Operei, sub bagheta dirijorului Traian Ichim (Opera Brasov), dar si invitati din Chisinau.
Eugen Doga – solist pian si muzicuta
Vasile Iovu – nai (Chisinau)
Mariana Bulicanu – soprana (Chisinau)
Formatia „Akord”: IGOR SARBU, IGOR STRIBITSCHI (Chisinau)
Vasile Rusu – acordeon (Chisinau)
Radu Cotoman – solist vioara Opera Iasi
Nastasa Stefana Gabriela si Halapciuc Bianca Maria (Colegiul de Arte „Octav Bancila” Iasi)
Madalina Pancu – pian Opera Iasi
Solisti Opera Iasi:
Lacramioara Maria Hrubaru Roata
Ana Maria Donose
Cristina Grigoras
Simona Titieanu
Alexandru Aghenie
Daniel Mateianu
Domeniul care ii aduce notorietatea internationala maestrului Doga este arta componistica. Debuteaza oficial in calitate de compozitor in anul 1963 cu un cvartet de coarde. Este autor al unor lucrari valoroase in genul muzicii de film si de scena, dar si al mai multor compozitii originale printre care: "Curcubeul alb"; "Primavara omenirii"; "Vocea omeneasca"; poeme simfonice, printre care: "Inima veacului" si "Slavim Moldova". A compus piese instrumentale de camera, romante, poemul simfonic "Mama", ciclul pentru orchestra de estrada "Ritmuri citadine", ciclul coral "Mars gigant", 4 cvartete de coarde, cantece de estrada ("Codrii mei frumosi", "Cintec despre orasul meu", "Cred in ochii tai", "Florile dragostei", "Iubeste, iubeste", "Am visat ploaia" etc.), cintece pentru copii ("Imn soarelui", "Fie soare intruna", "Mos Craciun" s.a.).
Eugen Doga exceleaza si in domeniul muzicii de film devenind unul dintre cei mai renumiti compozitori din spatiul sovietic si post-sovietic. Este semnificativa contributia lui Doga la dezvoltarea filmului de animatie realizind coloana sonora a peliculelor "Capra cu trei iezi", "Maria Mirabela" , serialul "Guguta" s.a. A semnat muzica pentru spectacolele: "Radu Stefan, intiiul si ultimul"; "Pe un picior de plai"; "Ce frumoasa este viata"; "Pasarile tineretii noastre"; "Sfinta sfintelor"; baletele "Luceafarul" si "Venancia" s.a.
Compozitorul Doga a fost prieten si coleg cu poetul Grigore Vieru, alaturi de care a creat cele mai frumoase lucrari.
“Am invatat de la marele Enescu sa caut muzica pretutindeni, in folclor, in natura, fara prejudecatile snobilor. Degeaba rivnesti sa atingi inaltimile, sa experimentezi o modernitate rece, chinuita, daca nu ai scris nici o piesa miniaturala, ca un diamant mai valoros decit orice taluz zgomotos de zgura. Am descoperit ca oamenii n-au uitat sa viseze la muzica muzicala, sa se bucure, sa se vindece prin ea”, a precizat compozitorul Eugen Doga.
Accesul la acest spectacol este gratuit.
Gala extraordinara – Eugen Doga este organizata in parteneriat cu Primaria Municipiului Iasi si face parte din Festivalul International al Educatiei, FIE, editia a II-a, ce se desfasoara in perioada 20-29 iunie 2014, la Iasi.
Reduceri & Promotii
Vezi Reduceri & PromotiiNewsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri zilnic via email