(Aceasta relatare are la baza niste evenimente reale, petrecute in Iasi, inainte ca viata de student a subsemnatei sa inceapa.)

Se intampla la finele lunii iunie, inceput de iulie, acum doi ani. Ajunsesem in Iasi de cateva zile si, impreuna cu o prietena de-a mea, eram “foarte ocupate” cu inscrierea la facultate. Proaspete absolvente de liceu cu renume, pregatite sa devenim boboci ai Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” si singure, prea singure si speriate de un oras asa mare si “urat”, ca Iasul, cu tramvaie si prea multe autobuze pentru noi, ne prezentam intr-o dimineata frumoasa de vara in statie. Cumparasem bilete si asteptam. Cred ca va imaginati gandurile unui viitor student care fara punct, sau virgula, voia un loc la buget si fara dar si poate, sa stea in camin.

Soseste in cele din urma si microbuzul, urcam, ne compostam biletele, iar din cauza ca era plin, stam in picioare. Nimic trist aici, ca doar eram (si inca mai suntem) tinerele. La cateva statii, usurel si elegant urca o distinsa doamna, la vreo 60-65 de ani. Usor incruntata si fara bilet, in papuci de casa (si-am sa ma opresc aici cu descrierea outfitului doamnei), se aseaza pe un loc pe care un tanar politicos tocmai i-l oferise. Microbuzul porneste incet-incet, ajungem pe Soseaua Independentei, trecem un pic de fostul Romtelecom si se opreste. Nedumerirea mi-a fost stearsa repede, de domnul care uscase in microbuz . Domnul controlor.

Pozitia mea din microbuz era chiar in directia doamnei incruntate ce uscase la cateva statii dupa mine. Vazand controlorul, dau sa-mi scot biletul, rosesc, si doamna mea incepe sa ma impinga si sa tipe ca arsa. Cu glas tremurat si vrand sa-i fac loc, baiguiesc, civilizat si in legea mea: “Stati doamna……dar….doa…”.

N-apuc sa termin cuvantul si incepe cu dupacii in spinare si cu niste expresii greu de scris pe foaie: “Te uiti la controlor, da` lasa-ma sa trec, furi barbatii femeilor!! Poc! Poc!” Si eu din nou, in inghesuiala specifica: “ Dar doamna, stati doamna!”. Nimic. Eu furam barbatii femeilor, si gata! Cu gurile pana la urechi, controlorul si ceilalti pasageri ii fac loc doamnei sa coboare. Niste baieti ce ocupau locurile din spate faceau galerie. Toata lumea zambea. Eu mi-o incasasem.

La cateva zile, o zaresc prin geamul unui sediu al Postei Romane. Statea pe scaun. Tot incruntata. Servea cina: stuguri cu paine. Am zambit si-am traversat strada.

Citeste mai multe articole pe: http://madalinadonciu.blogspot.com