Acum: 3 °C
Astazi:
Max: 6 °C
Min: 1 °C
Maine:
Max: 6 °C
Min: -2 °C
VIATA IN IASI
Cosmin Perta si Anton Lascu vin la „Salonul de literatura Zero+”
Articol de Alexandra StefanescuMuzeul Literaturii Romane Iasi in colaborare cu revistele de cultura „ALECART”, „Timpul” si „Zona Literara” va invita vineri, 8 martie 2013, incepand cu ora 18.00, la Muzeul „Sfantul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” unde, in cadrul „Salonului de literatura Zero+”, vor citi poezie Anton LASCU si Paul GORBAN.
Invitatul editiei a XIV-a este poetul, prozatorul si editorul Cosmin PERTA. In cadrul serii literare vor fi prezentate cartile Poveste fara sfarsit de Anton LASCU, 2012; Caii din Perugia de Paul GORBAN, 2012; Teofil si Cainele de lemn de Cosmin Perta, 2012. Coordonatori: Mirel CANA, Liviu ANTONESEI, Serban AXINTE
COSMIN PERTA, poet, prozator, eseist, s-a nascut in 1982, in localitatea Viseu de Sus, Maramures. A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea din Cluj. Masterat si doctorat in literatura la Universitatea Bucuresti. A publicat volumele de versuri: Zorovavel, Ed. Grinta, 2002, Santinela de lut, Ed. Vinea, 2006, Cantec pentru Maria, Ed. Vinea, 2007, Batranul, o divina comedie, Ed. Charmides, 2009, Fara titlu, Ed. Paralela 45, 2011. De asemenea, a publicat romanul Intamplari la marginea lumii, Ed. Cartea Romaneasca, 2007, volumul de proza Doua povestiri, Ed. Tracus Arte, 2010, eseul Introducere in fantasticul de interpretare, Ed. Tracus Arte, 2011 si monografia Radu G. Teposu, rafinament si intuitie, Ed. MNLR, 2012. Este laureat a numeroase premii literare. La volumele sale exista la ora actuala peste 200 de referinte in presa culturala din tara si din strainatate.
Anton Lascu s-a nascut la 15 mai 1976, in Piatra Neamt. Este licentiat in Filozofie al Universitatii Al. I. Cuza din Iasi cu o teza despre imaginar la Gaston Bachelard. Publica articole, recenzii, studii interdisciplinare in diverse reviste culturale precum Timpul, Feed Back, Dacia Literara, Barladul. Debut poetic in face in revista Timpul. Cartea „Poveste fara sfarsit”, publicata in 2012 la Ed. Zona Publishers reprezinta debutul sau editorial. Este redactor al Revistei Zona Literara si autor al rubricii „ Literatura si Kafteala”.
Paul GORBAN s-a nascut la 7 martie, 1982 in orasul Botosani, Romania. In 2006 obtine licenta in filozofie, in 2008 finalizeaza cursurile de masterat, iar in 2011 cele de doctorat, sustinand public lucrarea in filozofie „Semiotica limbajului poetic postmodern”, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi. Debuteaza editorial in 2004 cu volumul de poeme Primul val, Ed. Alfa, Iasi. A mai publicat: in antologiile cenaclului Virtualia din Iasi, in Antologia de poeme Artgothica, Ed. A.T.U. Sibiu, 2011, in antologia de poeme „Ziua cea mai lunga”, Ed. Herg Benet, Bucuresti, 2011, in antologia „Innuendo”, Ed. Junimea, Iasi, 2011, volumul de poeme Pavilioane cu ruj, Editura Princeps Edit, Iasi, 2010, volumul de poeme Submarinul Karmei, Editura Princeps Edit, Iasi, 2011, monografia exegetica Miscarea in infinit a lui Grigore Vieru, Ed. Princeps Edit, Iasi, 2011, volumul de poeme Caii din Perugia, Editura Paralela 45. Semneaza constant eseuri si cronici literare in diverse reviste de cultura din tara si din strainatate. Este prezent in „Dictionarul critic al poeziei iesene contemporane”, Ed. Fundatiei Culturale Poezia, Iasi, 2011, realizat de criticul literar Emanuela Ilie.
Reduceri & Promotii
Vezi Reduceri & PromotiiNewsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri zilnic via email