Recunosc deja, spasita indeajuns cu aceeasi incapatanare cu care nu prea iau masuri, ca petrec mult, prea mult timp, cred, in fata calculatorului. Si mi-e dat, de cele mai multe ori, pe langa oamenii minunati cu care pastrez legaturi de aur, sa aflu de oamenicu orizonturi limitate, oameni diferiti, oameni ciudati, oameni… altfel decat cei cu care m-am obisnuit deja.

Nu discut aici ceea ce tine, cred eu, de maturitatea fiecaruia. De faptul ca, la 20 de ani, nu prea mai ai scuze pertinente ca sa te justifici invocand nestiinta, atractia de necunoscutul sau alte chestii dintr-astea care se vad (da! Se vad!) in fotografii cu tenta pitipoasa (sau pitipongica?) ori cocalareasca.

Dar mie mi se pare trist, de-a dreptul tragic, chiar, cand mi-e dat sa vad cate-un copil care prezinta, in stare deloc latenta, tendinte clare de deviatii pe-un drum nu tocmai indicat, recomandat si demn de urmat.

Rasfoiam zilele trecute profilul de pe un site de socializare al unui copil pe care il cunosc si despre care am (aveam) o impresie buna. Politicoasa, prietenoasa si cu mult bun simt, fetita asta (daca pot sa ii spun asa) se deosebeste vizibil de mai toti copiii care populeaza aria cartierului in care imi fac veacul.

Numai ca, dintr-o data, privind fotografiile in care incercam sa identific persoana, eu n-am mai recunoscut-o. (Inutil sa precizez ca avea un nume in care mi-am prins urechile, intr-o combinatie lingvistica pe care nu m-am sinchisit s-o desfac.) Trecand peste ipostazele de stramba madona care se vrea, nu stiu, expresiva, seducatoare, cu sex-appeal (?!) si vadit prea plastica, mie mi s-a parut ca incearca sa para prea matura pentru varsta ei, la cei 12-13 anisori pe care ii are. Un copil care tinde catre ceea ce se promoveaza pe toate caile, de fapt, si care e, fireste, foarte influentabila.

Nu critic aici dorinta ei, de inteles, in fapt, de-a fi frumoasa, de-a fi mare, inainte de toate, si de a starni altora emotii, trairi, impresii. Dar, trecand peste faptul ca mie mi se pare ca a luat-o de prea devreme, e un copil in care se oglindesc, hiperbolizate, ajustate, adaptate, toate non-valorile care se promoveaza astazi.

Mie mi se pare trist ce se intampla. Si mai trist mi se pare faptul ca mi s-a zis, de catre cineva care se rotea prin preajma mea in timpul scurtei analize, ca: “e-hee, fata asta n-o s-ajunga prea bine mai tarziu…”.

„Si din vina cui?” mi-am zis atunci, indignata. A parintilor, pentru nesupraveghere si inconstienta? A adultilor din jurul ei, pentru nepasare?

Sau e vina libertatii de exprimare in exces a celor care s-au scuturat de principii si valori ca sa cladeasca, pe cenusa lor, averi monumentale?

Cititi mai multe articole pe: http://alexandrabohan.com/