ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
17-12-2013, ora 15:03

Vinul moldovenesc, acces liber pe piata UE de la 1 ianuarie 2014. Ciolos saluta decizia

Articol de Cristian Amariei

Consiliul ministrilor UE a adoptat azi decizia finala care deschide complet piata europeana pentru vinurile moldovenesti de la 1 ianuarie 2014, in semn de raspuns la embargoul impus Chisinaului de Moscova. Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Dacian Ciolos, a salutat decizia.

Vinul moldovenesc va ajunge nestingherit pe mesele consumatorilor din UE, dupa ce Consiliul pentru agricultura a adoptat, luni, propunerea Comisiei Europene, sustinuta si de europarlamentari. Decizia a fost luata foarte rapid, in semn de raspuns la masura Rusiei, care a impus un embargo vinului moldovenesc.

"Ma bucur ca propunerea Comisiei Europene de a acorda acces neingradit pe piata UE pentru vinurile din Republica Moldova va deveni realitate de la 1 ianuarie 2014. Rapiditatea cu care a fost adoptata, votul unanim de azi din Consiliul de Ministri, dar si larga sustinere de care s-a bucurat in Parlamentul European - si aici doresc sa subliniez contributia domnul Iuliu Winkler, raportorul PE pentru acest dosar – arata ca, dincolo de semnale politice, Uniunea Europeana este solidara cu partenerii ei, prin masuri cu impact economic concret", a declarat comisarul UE pentru Agricultura, Dacian Ciolos, dupa decizia luata luni de Consiliul UE.

“Sunt convins ca vinurile moldovenesti isi vor gasi locul pe piata europeana, o piata de peste 500 de milioane de consumatori, interesati de calitate, de diversitate, de traditie, o piata deschisa cu reguli clare si transparente. Sectorul vinicol este deosebit de important pentru economia Republicii Moldova si sper ca oportunitatile oferite de accesul neingradit pe piata UE vor fi insotite de investitii in productia de vin de calitate, dar si in promovarea lui.”, a declarat comisarul european Dacian Ciolos dupa adoptarea propunerii Comisiei Europene de catre Consiliul UE pentru agricultura.

La data de 25 septembrie 2013 Comisia Europeana a propus Consiliului si Parlamentului European modificarea Preferintelor Comerciale Autonome, astfel incat importurile UE de vinuri moldovenesti sa fie complet liberalizate, inainte de intrarea in vigoare a Acordului de Asociere parafat la Vilnius, care prevede si crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundate si Cuprinzatoare (DCFTA). DCFTA prevede liberalizarea completa, fara restrictii, a pietei UE pentru importurile de vin din Republica Moldova si revoca regimul actual de Preferinte Comerciale Autonome (ATP) (care prevede o cota de 240.000 de hectolitri de vin pe an). Prin adoptarea propunerii Comisie Europene, revocarea regimului ATP a fost devansata si va fi aplicata de la 1 ianuarie 2014.

Sursa: realitatea.net

Foto: foodstory.ro

     
Tag-uri: vin, Moldova, UE
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii