ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
11-03-2016, ora 11:14

Un roman a invins politia rutiera. Adevarul despre noile „pistoale radar” si cum a scapat de amenda

Articol de Madalina Irimia
Un profesor al Universitatii „Stefan cel Mare” din Suceava, a reusit sa obtina in instanta, definitiv si irevocabil, anularea procesului verbal prin care fiul sau a fost amendat si lasat fara permis de conducere pentru ca ar fi circulat cu peste 100 de km/h in localitate.

Procesul verbal a fost anulat pe principiul ca aparatul radar poate da erori. Un adevar important de precizat este ca aceasta victorie a venit in conditiile in care a fost vorba de o viteza aflata la limita suspendarii permisului de conducere.

Pe 20 august 2013, fiul profesorului universitar Gheorghe Gutt se deplasa la volanul unui autoturism pe raza municipiului Vatra Dornei. Pe strada Argestru, la intrarea in municipiul statiune dinspre Iacobeni, soferul a fost inregistrat de aparatul radar de pe o autospeciala Dacia Logan cu viteza de 103 km/h in localitate, in zona limitata de 50 de km/h. Fiind vorba de o depasire a limitei de viteza cu peste 50 de km/h, conform Codului Rutier, conducatorul auto a incasat o amenda de 800 de lei, plus masura complementara a retinerii permisului de conducere pe o perioada de 90 de zile.

Soferul a contestat inclusiv in fata agentului de politie ca avea viteza pe care radarul a inregistrat-o, scriind in procesul verbal, la obiectii, ca nu circula cu viteza de 103 km/h in localitate si ca in realitate avea sub 100 de km/h, masina sa fiind setata sa nu depaseasca 99 de kilometri la ora. Judecatoria Vatra Dornei a fost prima instanta care a judecat contestatia impotriva procesului verbal. Magistratii dorneni au respins argumentele conducatorului auto si au mentinut masura luata de politistii de la Biroul Rutier Vatra Dornei. La Tribunalul Suceava insa, unde s-a judecat apelul, decizia a fost diametral opusa. Argumentele conducatorului auto au fost acceptate, iar procesul verbal de constatare a contraventiei a fost anulat.

Potrivit Monitorului de Suceava, Tribunalul Suceava a transmis un extras din motivarea sentintei din data de 21 octombrie 2015, cand procesul verbal al Politiei Rutiere a fost anulat, motivare in care petentul a aratat ca instanta de fond nu a tinut cont de solicitarile raportate la marja de eroare, deoarece, existand o eroare tolerata a radarului de + 4% din valoarea conventional adevarata pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, conform Normei incidente, agentul constatator trebuia sa aiba in vedere aceasta marja si sa aplice sanctiunea mai usoara, in cauza viteza putand fi mai mica de 100 km/h. soferul a mai aratat ca din plansele foto anexate de Politia Rutiera la dosar rezulta ca la data de 20.08.2013, ora 12:49:28, circula cu viteza de 103 km/h, iar din plansa urmatoare se poate observa ca la aceeasi data si la aceeasi ora, respectiv 12:49:28, avea viteza de 86 km/h. Asadar, doua imagini una dupa alta, la interval de mai putin de o secunda, cu o diferenta de viteza foarte mare, cu mult peste marja de eroare.

Gheorghe Gutt nu a dorit sa intre in detalii legate de procesul castigat de fiul sau, subliniind ca teoria sa privind erorile aparatelor radar este universal valabila. El a declarat ca „pistolul radar” achizitionat recent de Serviciul de Politie Rutiera Suceava, prezentat ca cel mai performant aparat de masurare a vitezei, prezinta erori mai mari decat radarele de pe masinile de politie, cu alt principiu de functionare.

Referitor la calitatile tehnice si performanta cinemometrului LASER de tip pistol pot spune doar ca din punct de vedere al preciziei de masurare acestea sunt cu mult inferioare cinemometrelor clasice, bazate pe efectul Doppler, montate pe masinile Politiei Rutiere. Principiul de functionare al unui asemenea cinemometru se bazeaza pe masurarea timpului care trece de la receptia prin partea electroniciia pistolului a doua reflexii ale fasciculului LASER de pe vehiculul urmarit. Emisia LASER spre vehiculul urmarit este efectuata la intervale regulate de nanosecunde de catre dioda LASER a pistolului. Aici intervine problema de precizie a masurarii vitezei. Pentru a determina viteza unui vehicul rezulta necesitatea masurarii cu precizie a unor timpi de ordinul catorva nanosecunde si chiar fractiuni ale acestora. Acest lucru este imposibil de realizat cu un cronometru electronic portabil pilotat cu un cristal de cuart. Pentru a prezenta o precizie de masurare acceptabila, un pistol LASER ar cantari zeci de kilograme, iar pretul acestuia ar fi de sute de mii de euro”, a explicat profesorul universitar.
     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii