Acum: 3 °C
Astazi:
Max: 6 °C
Min: 1 °C
Maine:
Max: 6 °C
Min: -2 °C
STIRI NATIONALE & EXTERNE
The Devil Inside, un HORROR cu buget redus filmat la BUCURESTI, domina box office-ul american
Articol de Cristian AmarieiThe Devil Inside, un horror cu buget infim - sub 1 milion de dolari, filmat in cea mare parte in Romania, la Studiourile MediaPro, a dat lovitura in SUA, in weekendul de lansare reusind incasari de 34,5 milioane de dolari. In distributie sunt si romani, lui Ionut Grama (29 ani) revenindu-i al patrulea rol ca importanta. El este Michael, documentaristul, "ochiul care vede toata povestea", dupa cum a povestit acesta pentru gandul.
"A fost un noroc, iar engleza m-a ajutat", spune actorul care, initial, s-a prezentat la castingul organizat de Studiourile MediaPro, in 2009, pentru roluri mai mici. "Am dat probe pentru doua roluri micute, alaturi de alti colegi romani. Cand am revenit pentru o noua proba, mi-au spus ca engleza mea era destul de buna pentru a parea ca sunt american", povesteste Grama. Asa a primit actorul al patrulea rol ca importanta in distributia peliculei, dupa Fernanda Andrade, Simon Quarterman si Evan Helmuth.
Horrorul, filmat in stil documentar in mare parte in Bucuresti, intre 30 noiembrie si 21 decembrie 2009, dar si la Roma si la Vatican, pentru o saptamana, aduce in prim plan povestea Isabellei, o tanara care descopera adevaruri socante despre viata ei si a mamei sale.
Tanara Isabella (Fernanda Andrade) a trait cu impresia ca mama ei (Suzan Crowley) a ucis cu brutalitate trei oameni pentru ca era bolnava psihic. Dar, dupa ce afla ca de fapt crimele au avut loc ca urmare a unui ritual de exorcizare, fata vrea sa afle adevarul impreuna cu o echipa de cameramani.
"Am filmat in Romania, la Studiourile MediaPro, dar si pe strazile din Centrul Vechi pentru a recrea atmosfera din Italia", a mai spus Grama pentru gandul, precizand ca el este practic "operatorul documentarului". "Vocea mea se aude, in anumite cadre apar alaturi de cameraman, ii spun ce sa filmeze", dezvaluie actorul ceva din rolul pe care il interpreteaza.
In The Devil Inside apar si actorii Claudiu Istodor, Corneliu Ulici, Toma Danila, dar si cascadorul Marius Florian (41 ani), care nu e la prima experienta internationala. Nici Grama, nici cascadorul nu au reusit inca sa vada pelicula cu success de box-office. Ea va avea premiera in Romania abia in luna martie.
Peste ocean, pelicula a avut parte de o campanie de marketing ingenioasa, fiind catalogat drept "filmul pe care Vaticanul nu vrea ca tu sa-l vezi". Mai mult, distribuitorii au lansat chiar si o aplicatie de iPad si iPhone pentru ca fiecare cinefil sa poata testa cat este de posedat.
Producatorii au asteptari mari de la film, comparat de multi cu o alta pelicula cu buget minim - Paranormal Activity, care a avut incasari de aproape 200 de milioane de dolari.
Cu toate astea, dupa un week-end in care a strans 34,5 milioane de dolari, The Devil Inside nu se bucura de aprecierea criticilor de film.
Sursa: gandul.info
Reduceri & Promotii
Vezi Reduceri & PromotiiNewsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri zilnic via email