A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: imagejpeg(): Unable to open '/var/www/ro.cronicadeiasi/public_html/images/tmp/captcha/1719832645.6796.jpg' for writing: No space left on device

Filename: plugins/captcha_pi.php

Line Number: 924

TAXE ABERANTE pe care studentii din Romania sunt obligati sa le plateasca
ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
31-03-2015, ora 11:07

TAXE ABERANTE pe care studentii din Romania sunt obligati sa le plateasca

Articol de Cristian Amariei
Invatamantul de stat este gratuit in Romania, potrivit Constitutiei. In realitate, lucrurile nu stau deloc asa. Elevii si studentii sunt nevoiti sa vina de acasa cu sume importante de bani pentru a-si finanta educatia. Din pacate, in prezent, putini tineri isi mai pot permite luxul de a urma o facultate, iar universitatile nu mai sunt capabile sa investeasca in educatie, astfel ca, in curand, am putea fi martori la colapsul invatamantului superior romanesc.

Slaba finantare a sistemului de invatamant superior romanesc nu se resimte doar in calitatea actului educational, ci si in taxele tot mai mari si nejustificate pe care trebuie sa le plateasca studentii. Universitatile, manate de nevoie de a-si creste veniturile proprii pentru a compensa lipsa de bani primiti de la stat, au inceput sa profite de fiecare ocazie pe care o au pentru a introduce sau a creste taxele aplicate studentilor.

Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania a analizat situatia taxelor aplicate studentilor in universitatile din Romania. Concluzia cercetarii facute de ANOSR scoate la iveala faptul ca studentii trebuie sa suporte, anual, cresteri de taxe sau, si mai grav, trebuie sa faca fata unor taxe care fie sunt ilegale, fie sunt la limita legii, si care genereaza venituri foarte mari universitatilor.

Taxa de camin

Legea interzice orice forma de taxa de garantie, taxa de rulment sau denumita in alta forma decat taxa de cazare pentru prima luna de cazare la camin. Cu toate acestea, exista universitati care incaseaza aceasta taxa de la studenti, cum e cazul Universitatii Politehnica din Timisoara. Mai mult decat atat, exista universitati care, pentru a evita incasarea directa a acestei taxe, indexeaza valoarea acestei taxe in prima taxa lunara platita de studenti – cum este cazul Universitatii Politehnica din Bucuresti, Academiei de Studii Economice din Bucuresti sau Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca.

Taxa de inmatriculare (sau taxa de confirmare)

Dupa admiterea la universitate, exista foarte multe situatii in care studentii sunt obligati sa plateasca o taxa de inmatriculare, pentru a fi inscrisi in registrele oficiale ale universitatii. Raportandu-ne la costurile pe care le implica acest proces, aceste taxe ar trebui sa fie infime, insa cu toate acestea valoarea acestora ajunge pana la 250 de lei – in cazul Universitatii de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa" din Iasi.

Pe de alta parte, exista si universitati care aplica taxe de inmatriculare mici – cum e cazul Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iasi sau universitati care nu aplica deloc aceste taxe, preferand sa considere depunerea diplomei de bacalaureat in original, respectiv plata primei rata a taxei de scolarizare, confirmarea finala a deciziei legata de alegerea facultatii – Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucuresti sau Academia de Studii Economice din Bucuresti.

Taxele pentru reexaminari si mariri

Taxe pentru reexaminari

Taxele pentru reexaminari se aplica studentilor care fie nu au luat o nota de trecere in sesiunea normala de examene, fie nu s-au prezentat la acestea si sunt nevoiti sa le repete pentru a putea parcurge tot planul de invatamant al programului de studiu. Astfel, procesul de reexaminare este un serviciu care depaseste activitatile normale prevazute intr-un program de studiu, platite de stat sau de studenti prin taxa de scolarizare, universitatile fiind libere sa stabileasca modalitatea de taxare a acestui serviciu. Cu toate acestea, tinand cont ca universitatile sunt institutii ce au rolul de a educa generatia tanara, fara sa faca profit din aceasta activitate, taxele pentru reexaminare ar trebui sa acopere fix cheltuielile care se impun pentru organizarea sesiunii de reexaminare si nimic mai mult.

Cu toate acestea, diferentele de taxe aplicate de universitati pentru acest serviciu sunt imense: de la 25 de lei per examen la a treia prezentare in cazul Universitatii Politehnica Timisoara, pana la 135 de lei per credit de studiu ECTS in cazul Universitatii de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca, ceea ce inseamna ca o restanta la o materie de 5 credite ECTS poate fi taxata cu 675 de lei.

O situatie aparte o reprezinta si Academia de Studii Economice din Bucuresti, aceasta fiind singura universitate din cele analizate de ANOSR care aplica taxa de reexaminare inca de la a doua prezentare la examen, toate celelealte universitati oferind posibilitatea studentilor de a se prezenta in mod gratuit la doua sesiuni de examene pe an in care pot da acelasi examen.

Cu toate ca unele universitati justifica valoarea taxelor mari de reexaminare prin faptul ca acestea reprezinta un mecanism de "pedepsire" a studentilor cu rezultate scolare mai slabe, motivandu-i sa invete mai mult, totusi valoarea lor arata faptul ca aceste universitati sunt mai degraba orientate spre folosirea oportunitatilor pe care le au la indemana pentru a obtine noi profituri de pe urma studentilor, si nu spre dezvoltarea proceselor educationale oferite.

Taxe pentru mariri

Taxele pentru mariri se aplica acelor studenti care nu sunt multumiti de propriile performante obtinute in cadrul sesiunii normale de examene si isi doresc sa sustina inca o data examenul, in speranta ca vor obtine o nota mai mare. Desi universitatile ar trebui sa sprijine dorinta studentilor de a se autodepasi si de a se pregati suplimentar pentru aceeasi materie, foarte multe dintre ele nu ofera posibilitatea ca studentii sa mearga in mod gratuit la mariri, acestea fiind taxate similar reexaminarilor.

Dintre universitatile analizate, 28,5% nu ofera posibilitatea ca studentii sa se prezinte la mariri in mod gratuit. Cu toate acestea, in majoritatea cazurilor universitatile ofera posibilitatea la 1-2 mariri gratuite si altele 1-2 cu plata.

Exista insa si universitati care ofera studentilor posibilitatea de a se prezenta la oricate mariri doresc ei, in mod gratuit – Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca si Universitatea Politehnica din Bucuresti, acestea reprezentand exemple de buna practica privind modul in care universitatile pot sustine eforturile studentilor de a se autodepasi si de a obtine note mai bune la materiile pe care le urmeaza.

Alte taxe administrative pentru studenti

Pe langa taxele de mai sus, exista o serie de alte taxe aplicate studentilor: taxe de transfer, taxe pentru discipline facultative, taxe de recuperare, taxe de eliberare in regim de urgenta a actelor care dovedesc statutul de student, taxe pentru eliberari duplicate, taxe pentru examene de limba, taxe pentru evidente din arhiva.

O taxa interesanta e taxa pentru biblioteca. Desi Statutul Studentului prevede ca accesul la materialele din biblioteca trebuie sa se faca in mod gratuit, in realitate, majoritatea universitatilor aplica o taxa de biblioteca datorita faptului ca universitatile nu dispun de biblioteca proprie, ci au parteneriate cu Bibliotecile Centrale Universitare.

O alta taxa demna de mentionat este taxa pentru sustinerea examenului de licenta, dizertatie si doctorat. Desi sustinerea acestor examene ar trebui sa faca parte din planul de invatamant, in foarte multe cazuri universitatiile incaseaza taxe de la studenti pentru sustinerea acestor examene, inclusiv de la studentii la buget. Altfel spus, unele universitati considera ca statul plateste pentru un student bugetat doar frecventarea gratuita a cursurilor, nu si posibilitatea obtinerii diplomei la finalul studiilor.

Analiza ANOSR a evidentiat faptul ca in 76% dintre universitati nu exista diferente intre studentii de la buget si cei de la taxa atunci cand vine vorba de plata diferitelor tipuri de taxe. Prin urmare, chiar daca statul acopera costurile pentru educatia lor, universitatile le cer o serie de taxe pentru diverse servicii administrative pe care le ofera.

Sursa: rtv.net
     
Tag-uri: studenti, taxe, facultate
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii