ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
01-02-2016, ora 09:19

Scandal fara precedent in Germania. Dupa ce un lider extremist cere „impuscarea imigrantilor”, vicecancelarul cheama serviciile secrete

Articol de Madalina Irimia
Vicecancelarul Sigmar Gabriel a cerut ca Partidul Alternativ fur Deutschland (AfD, extrema dreapta) sa fie supravegheat de serviciile germane de informatii, dupa ce Frauke Petry, conducatoarea AfD, a declarat ca politia de frontiera ar trebui sa aiba dreptul sa impuste migranti, relateaza Deutsche Welle online. Declaratiile liderei partidului de extrema dreapta au starnit un val de reactii negative din partea liderilor politici germani, dar si din partea politiei.

Locul AfD este "in rapoartele serviciilor de informatii si nu la televizor", a declarat Gabriel duminica pentru ziarul Bild am Sonntag.

"Este incredibil ca unor asemenea partide li se permite sa-si raspandeasca sloganurile pe posturi publice", a apreciat vicecancelarul.

In Germania exista de obicei o regula clara, a continuat el: "noi nu ajutam partide care se opun ordinii fundamentale libere a tarii noastre sa-si raspandeasca propaganda la televizor".

"Acest lucru nu priveste cereri bizare, ca indemnul lui Petry ca toate femeile sa aiba cel putin trei copii", a continuat Gabriel, care este totodata ministrul Economiei si liderul Partidului Social Democrat (SPD, centru-stanga, la putere). "In schimb, aceasta doamna vrea sa permita ca refugiati neinarmati sa fie impuscati", a adaugat el.

Gabriel a mai declarat ca exista "indoieli enorme" ca AfD apara principiile democratice pe care este cladita Germania.

Vicecancelarul a facut aceste declaratii duminica, la o zi dupa ce conducatoarea AfD Frauke Petry a spus, intr-un interviu pentru Mannheimer Morgen, ca granicerii germani "trebuie sa impiedice traversarea ilegala a frontierei si chiar sa foloseasca armele daca e necesar".

"Avem nevoie de controale complete pentru a impiedica atat de multi solicitanti de azil sa traverseze frontiera", a apreciat Petry.

"Nici eu nu vreau acest lucru. Dar folosirea fortei armate exista ca ultim resort", a declarat sambata pentru un ziar regional Frauke Petry, conducatoarea Partidului Alternativ fur Deutschland (AfD, eurosceptic).

Declaratiile conducatoarei AfD au provocat imediat un val de indignare din partea politiei si politicienilor. Sindicatul politiei germane (GdP) a subliniat sambata, intr-un comunicat, ca "niciun politist nu va trage" in migranti.

"Oricine vrea sa recurga la asemenea metode e clar ca vrea sa suspende statul de drept", a declarat Jörg Radek, liderul GdP.

"Am vazut deja acest lucru in cursul istoriei Germaniei si nu vrem sa apucam aceasta cale din nou", a subliniat el.

Liderul grupului parlamentar al SPD Thomas Oppermann a declarat ca Petry "si-a pierdut definitiv calea politica".

"Propunerea ei aminteste de ordinul de a deschide focul in RDG", a declarat Oppermann, adaugand ca "ultimul politician german care a tras in refugiati a fost Erich Honecker", care a condus fosta Germanie de Est comunista din 1971 si pana la caderea Zidului Berlinului, in 1989.

Tot sambata, cancelarul Angela Merkel a declarat ca cea mai mare parte a migrantilor din Siria si Irak se vor intoarce acasa dupa terminarea razboaielor din tarile lor.

Ea a declarat la o conferinta a Uniunii Crestin-Democrate (CDU, centru-dreapta) ca masurile dure adoptate saptamana trecuta vizeaza sa reduca afluxul de migranti, insa o solutie europeana este in continuare necesara.

Intr-un ecou la declaratiile lui Oppermann, duminica, Gabriel a declarat ca Petry, care s-a nascut in orasul est-german Dresda, ar trebui sa stie prea bine ce inseamna sa impusti oameni la frontiera.

Seful Cancelariei Peter Altmaier, un membru al Uniunii Crestin Democrate (CDU, centru-dreapta) a lui Merkel a declarat pentru Bild am Sonntag ca el nu crede ca AfD este capabil sa se impuna ca cel de-al treilea partid in Germania.

"Aceasta presupusa ascensiune se va prabusi daca provocarea crizei refugiatilor este depasita", a declarat Altmaier. "Aceste partide de extrema dreapta sunt bune numai sa protesteze si nu ofera nicio solutie", a apreciat el.

Sursa: gandul.info
     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii