ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

ECONOMIC
04-04-2013, ora 14:50

Referinta BNR a urcat la 4,4281 lei/euro, aproape de maximul anului

Articol de Cristian Amariei

Cotatiile monedei nationale au revenit sub 4,43 lei/euro spre jumatatea zilei, dupa ce la deschidere au depasit acest nivel, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta de 4,4281 lei/euro, aproape de maximul anului.

O rata de schimb superioara, 4,4286 lei/euro, a fost publicata de banca centrala la 22 martie, cand a fost atins cel mai inalt nivel de la inceputul anului. Cursul de joi este cu 0,53 bani peste nivelul de miercuri, de 4,4228 lei/euro. Totodata, paritatea pentru dolarul american a urcat cu 1,26 bani, la 3,4597 lei/dolar, reprezentand maximul din 12 decembrie, cand rata s-a plasat la 3,4790 lei/dolar.

Cursul pentru francul elvetian a urcat la 3,6405 lei/franc, cel mai ridicat nivel din 9 ianuarie. Cotatiile leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian. La deschidere, euro a fost cotat la 4,4275 - 4,4290 lei/euro, respectiv cu 0,4 - 0,5 bani peste cotatiile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,4225 - 4,4250 lei/euro.

Ulterior, cursul a urcat pentru scurt timp la 4,4300 - 4,4320 lei/euro, in cadrul unor tranzactii cu volume reduse, iar apoi s-a intors sub 4,4300 lei/euro si a ramas aproape de acest nivel pana la jumatatea zilei.

Dobanzile practicate joi dimineata de bancile comerciale pentru depozitele in lei atrase pe termen de o zi au continuat sa scada si au ajuns la 2-2,5% pe an, dupa ce miercuri au fost la 4,21% -4,71% pe an. Dobanzile continua astfel sa fie vizibil sub rata dobanzii de politica monetara a BNR, de 5,25% pe an, pe fondul unei lichiditati mai ridicate din piata. Randamentele la o saptamana se plasat la 3,03 - 3,53%.

"Estimarea pozitiei de lichiditate a sistemului bancar din Romania este intotdeauna dificila, iar datele limitate puse la dispozitie de BNR si limita de suma la operatiunile repo au ingreunat si mai mult acest demers", arata un raport ING Bank emis joi dimineata.

Analistii ING Bank considera ca scaderea ratelor este legata de nepotrivirea dintre maturitatile titlurilor de stat care vor fi emise si cea a titlurilor care ajung la scadenta in aceasta luna. Astfel, o mare parte a sumelor scadente in aprilie este posibil sa nu-si schimbe profilul de maturitate a investitiei si sa ramana in piata.

Sursa: Mediafax

Foto: timetv.ro

     
Tag-uri: leu, euro, BNR
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii