ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
16-11-2012, ora 11:34

Primul Ministru al Romaniei nu s-a intalnit ieri cu delegatia FEDRA

Articol de Alexandra Stefanescu

Federatia pentru Drepturi si Resurse pentru Persoanele cu Tulburari in Spectrul Autist (FEDRA) a depus ieri, 15 noiembrie, la 4 ministere (Ministerul Muncii, Ministerul Educatiei, Ministerul Sanatatii, Ministerul Funantelor) si la Guvernul Romaniei, petitia “Cerem statului sa sustina persoanele cu autism, pentru a deveni adulti independenti si activi in societate”, sustinuta de semnaturile a peste 3000 de persoane.

Pentru ca acest gest sa fie urmat de asumarea unor actiuni concrete, FEDRA a solicitat, in urma cu cateva zile, ca la depunerea petitiei, o delegatie a federatiei sa aiba o intrevedere cu Primul Ministru al Romaniei, cu care sa discute referitor la organizarea unui grup de lucru interministerial pentru sprijinirea, prin masuri adecvate si monitorizarea respectarii legislatiei, incluziunea persoanelor cu autism in societate.

Desi depunerea petitiei si intalnirea au fost anuntate din timp, delegatia FEDRA a avut surpriza ca la Guvern sa nu aiba loc intalnirea cu Primul Ministru sau un reprezentant al acestuia.

Reamintim ca, odata cu depunerea petitiei, FEDRA ii solicita Primului Ministru al Romaniei sa dispuna constituirea unui grup de lucru format din reprezentanti ai celor 4 ministere susmentionate care, sub coordonarea domniei-sale, sa monitorizeze respectarea legislatiei romanesti si internationale ce sustine incluziunea persoanelor cu dizabilitati, asigurarea unei educatii gratuite si potrivite pentru fiecare individ si, unde este cazul, sa puna bazele cadrului legislativ necesar derularii serviciilor sustinute si individualizate pentru persoanele cu autism.

Punctual, pentru urmatoare perioada, se cere:

- elaborarea si adoptarea, in urmatoarele 6 luni, a normelor pentru legea 151 privind privind serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate, norme in lucru inca din 2010;

- adoptarea, in urmatoarele 6 luni, a Strategiei Nationale pentru Integrarea Sociala si Profesionala a Persoanelor cu TSA si aplicarea masurilor incluse in aceasta, document realizat prin consultare si finalizat in 2012;

- modificarea ordinelor comune ale MMFPS/MS de incadrare in grad de handicap pentru copii si adulti si a metodologiei de aplicare a acestora pana la sfarsitul anului 2012;

- modificarea contractului cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate 2013 – 2014 si a normelor de aplicare a acestuia pentru includerea programului de screening necesar diagnosticarii precoce a TSA si decontarea terapiei individuale necesare recuperarii functionalitatii pentru persoanele cu TSA;

- evaluarea modului de implementare a Legii Educatiei Nationale si organizarea sistemului de invatamant, astfel incat copiii si tineri cu autism sa beneficieze de educatie, cu sprijin specializat, individualizat si adecvat in invatamantul de masa.

In conditiile in care domnul Ponta nu a s-a aratat disponibil pentru a discuta cu noi astazi, nu stim exact ce se va intampla cu solicitarile noastre exprimate prin petitia semnata de 3000 de oameni. Ar fi trist sa trebuiasca sa aducem cu noi copii cu autism din intreaga tara, pentru a fi luati in seama si primiti de Primul Ministru,” a declarat Andreea Sorescu, Presedinte FEDRA.

Federatia pentru Drepturi si Resurse pentru Persoanele cu Tulburari in Spectrul Autist isi exprima speranta ca demersul de ieri, prin care 3000 de semnatari ai petitiei cu titlul “Cerem statului sa sustina persoanele cu autism, pentru a deveni adulti independenti si activi in societate” solicita, alaturi de ONG-uri, implicare si masuri din partea statului roman, sa se traduca in actiuni concrete si asteapa reactie si raspuns din partea Primului Ministru al Romaniei.

Foto: adevarul.ro

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii