ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
19-02-2012, ora 09:27

Povestea unui britanic tinut 10 ani in inchisoare fara nicio acuzatie

Articol de Madalina Irimia

In ziua in care a implinit zece ani inchis la Guantanamo, fara sa fie acuzat oficial de nimic, rezidentul britanic de origine saudita Shaker Aamer s-a rugat de oamenii care il pazesc: "Torturati-ma in modul clasic. Aici distrugeti oamenii mental si psihic fara sa lasati urme".

Prin intermediul The Independent, britanicul a transmis, zilele trecute, din spatele gratiilor, un mesaj emotionant in care descrie cosmarul pe care il traieste si ce a patimit in ultimii 10 ani.

Aamer, a carui familie locuieste in sudul Londrei, are 45 de ani, o sotie si patru copii. Nu l-a cunoscut niciodata pe cel mai tanar dintre fiii sai. Avocatii sai incearca din greu sa-i mentina moralul si, in ciuda vivacitatii de care da dovada in mesaje, barbatul a pierdut 40 la suta din greutatea sa corporala.

Jurnalistii de la "The Independent" au vazut zeci de scrisori ale lui Aamer catre sotia si familia lui. Ele au fost cenzurate foarte mult, contin si desene adresate copiilor lui si zugravesc cei zece ani impliniti la Guantanamo Bay.

19 august 2002: "N-o sa ma credeti, ma doare mana de la cat am scris si am dureri de spate. Imbatranesc. Abia am implinit 41 de ani, dar, fizic, arat de 50. Am artrita, probleme cu rinichii, cu auzul si cu vederea, mi-a cazut parul si am dureri de inima".

9 august 2008: "Draga mea, da, am slabit foarte mult, am multe boli, nu mai vad bine, ma dor oasele si mi-a albit parul, am imbatranit, dar inima mea este inca tanara, iar mintea mea este puternica".

"Shaker a ajuns la aproape 68 kilograme, arata total diferit, iar autoritatile par ca sunt hotarate sa-l reduca la zero", a povestit unul din avocatii lui, Cori Crider, care l-a vizitat recent la Guantanamo Bay.

Un alt avocat, Cliff Stafford Smith, a povestit ca clientul lui citeste "1984" a lui George Orwell. "Trebuie sa citesti aceasta carte ca sa poti intelege ce se intampla la Guantanamo", i-a spus Aamer avocatului sau, intr-o vizita de anul trecut, se arata in notitele declasificate saptamana trecuta.

Dupa publicarea scrisorilor, un oficial englez a recunoscut ca situatia in care se gaseste Aamer este "nerezonabila". Anul trecut, secretarului de stat american, Hillary Clinton, i s-a adus la cunostinta situatia rezidentului britanic, dupa ce, in 2007, Administratia Bush recunoscuse ca nu are nicio dovada impotriva lui Aamer.

Sursa: ziare.com

Foto: guardian.co.uk

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii