Ce mai poate astepta de la viata un tanar de 17 ani, caruia i s-au amputat ambele picioare si bratul stang dupa ce a ajuns sub rotile tramvaiului? "Totul!" a tipat inlauntrul lui Costel Pirnau cu o tarie formidabila de caracter.

Si a luat viata de la capat invatand, din nou, sa faca primii pasi. S-a ridicat in picioare, "incaltat" in proteze, a plecat la munca si la scoala, a cunoscut o fata, a iubit-o, s-au casatorit, au facut doi copii, va termina liceul, dupa care facultatea de Psihologie. Telul timisoreanului, revenit din morti, agatat de viata cu o singura mana, este acela de a-si face semenii - intregi sau nu - sa priceapa ca viata trebuie traita cu orice pret.

"Ii auzeam, ca prin vis, cum ii spuneau maica-mii sa pregateasca cele necesare. Nu mi-a dat nimeni nicio sansa. Toti asteptau sa mor", povesteste Costel, dupa aproape 20 de ani de la accident.

Un barbat bine, la 1,80, cu un chip deschis, stapan pe el, echilibrat. Un om care, desi se numara printre cei aproape 700.000 de romani cu dizabilitati - potrivit unei statistici a Directia Generala Protectia Persoanelor cu Handicap - s-a impacat cu el insusi asa cum e acum. La cei 37 de ani ai sai, s-a iertat pe sine, i-a iertat pe ceilalti.

Integral pe gandul.info

Foto: gandul.info