Acum: 3 °C
Astazi:
Max: 6 °C
Min: 1 °C
Maine:
Max: 6 °C
Min: -2 °C
STIRI NATIONALE & EXTERNE
Peste 9.500 de tineri fermieri au semnat contracte de finantare pentru instalare in mediul rural
Articol de Cristian AmarieiPeste 9.500 de tineri fermieri au semnat contracte de finantare pentru instalare in mediul rural, in valoare de 211,6 milioane euro, suma reprezentand aproape 64% din fondurile europene, in suma de 331,8 milioane euro, alocate acestei masuri.
Potrivit datelor Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), sumele platite efectiv fermierilor pentru instalarea in mediul rural, pana la data de 18 aprilie 2013, au ajuns la 153,6 milioane de euro, respectiv 72,5% din fondurile contractate.
Masura 112 'Instalarea tinerilor fermieri' din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007-2013 a beneficiat de sapte sesiuni de depunere, cu o valoare cumulata de 460,2 milioane euro. In cadrul acestor sesiuni au fost depuse 22.494 de proiecte, in valoare totala de 630,1 milioane euro, o suma de aproape doua ori mai mare decat fondurile europene alocate acestei masuri (331,8 milioane euro).
Pana la data de 18 aprilie 2013, din totalul proiectelor depuse au fost selectate 12.455 de proiecte, in valoare de 310,2 milioane euro, iar proiectele contractate au ajuns la 9.521, in cuantum de 211,6 milioane euro (63,78% din alocare).
Integral pe capital.ro
Foto: agrofm.ro
Reduceri & Promotii
Vezi Reduceri & PromotiiNewsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri zilnic via email