A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: imagejpeg(): Unable to open '/var/www/ro.cronicadeiasi/public_html/images/tmp/captcha/1719830607.8121.jpg' for writing: No space left on device

Filename: plugins/captcha_pi.php

Line Number: 924

Oficiali americani se infrunta pe tema responsabilitatii CIA pentru aplicarea torturii
ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
15-12-2014, ora 11:01

Oficiali americani se infrunta pe tema responsabilitatii CIA pentru aplicarea torturii

Articol de Cristian Amariei
Mai multi oficiali americani s-au infruntat duminica pe tema responsabilitatii CIA de a recurge la tortura contra unor presupusi membri Al-Qaida in anii 2000, in urma unui raport critic al Senatului care a provocat o unda de soc la nivel mondial. Dezvaluirile Senatului au scos la iveala divergente puternice de opinie in interiorul taberei republicane.

Fostul vicepresedinte Dick Cheney a aparat viguros activitatea angajatilor Agentiei de informatii care au interogat brutal zeci de presupusi membri Al-Qaida, uneori in instalatii secrete. "Sunt perfect satisfacut: ar trebui sa fie glorificati, ar trebui sa fie decorati", a declarat pentru NBC Cheney, aflat in post din 2001 si pana in 2009, in timpul lui George W. Bush, in perioada in care CIA a recurs la "tehnici de interogare consolidate" contra a zeci de presupusi "teroristi".

In raportul coplesitor facut public marti de catre Senat se arata ca tortura aplicata de catre anchetatori CIA nu a permis obtinerea nici unei informatii valabile in perioada "razboiului impotriva terorismului" lansat de catre Bush si Cheney. Comisia pentru Informatii din cadrul Senatului, condusa de catre democrata Dianne Feinstein, a denuntat astfel minciunile pe care Agentia Centrala de Informatii le-a spus Congresului si Casei Albe.

Insa, in opinia lui Dick Cheney, "tortura este ceea ce le-au facut teroristii Al-Qaida celor 3.000 de americani pe 11 septembrie", atentate care au traumatizat Statele Unite. "Nu exista comparatie intre asta si ceea ce am facut noi cu respect pentru a ne ameliora interogatoriile", a apreciat el.

Cheney a repetat, de asemnea, ca presedintele George W. Bush (2001-2009) stia despre programul de tortura al CIA. "Acest om stia ceea ce faceam. El l-a autorizat, el l-a aprobat", a subliniat fostul vicepresedinte.

George W. Bush, care a fost intrebat duminica trecuta de CNN, inainte de publicarea raportului Senatului, a spus acelasi lucru ca vicepresedintele sau. "Avem noroc sa avem barbati si femei care muncesc din greu pentru a ne servi interesele. Sunt niste patrioti si conteaza prea putin ceea ce se va spune in raport", a subliniat el.

"Munte de contradictii"

Un reprezentant republican, Peter King, a subliniat duminica: "cei din CIA au facut o munca excelenta, au actionat in circumstante foarte dificile si au permis impiedicarea atacurilor contra Statelor Unite. Ar trebui sa ne oprim din autoflagelare", a declarat el pentru CNN.

In schimb, senatorul John McCain, un erou al Razboiului din Vietnam, o tara in care a fost torturat, este unul dintre putinii republicani care sustine raportul Senatului. El si-a exprimat din nou, duminica, regretul fata de faptul ca autoritatile americane au folosit asemenea metode si a recunoscut ca s-a incalcat Conventia de la Geneva privind tratamentul prizonierilor.

"Uneori comitem erori, analizam si promitem sa facem totul pentru a nu le mai repeta", a declarat pentru CBS McCain, un fost candidat la presedintia Statelor Unite. "Nu suntem o natiune perfecta, dar suntem o natiune care-si recunoaste erorile. Si avansam", a adaugat el.

Senatorul democrat Sheldon Whitehouse si-a exprimat acordul fata de aceste afirmatii, amintind ca Statele Unite considera simularea inecului - utilizata pe larg de CIA - drept tortura de zeci de ani, "de cand am urmarit (in justitie) militari japonezi din al Doilea Razboi Mondial" pentru ca au recurs la aceasta metoda impotriva militarilor americani.

Colegul sau Ron Wyden, care a participat la elaborarea voluminosului si foarte detaliatului raport al Senatului, a acuzat CIA ca a mintit, denuntand "un munte de contradictii" intre comunicarea dinauntrul Agentiei (CIA) si declaratiile pe care le facea la Casa Alba, in Congres si la Departamentul Justitiei".

Raportul Senatului a provocat o unda de soc in Statele Unire si in lume. Presedintele Barack Obama a pus capat acestui program CIA inca de la instalarea sa la Casa Alba, la inceputul lui 2009. insa Guvernul sau a exclus orice procedura in justitie.

Sursa: mediafax.ro
Foto: businessmagazin.ro
     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii