ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
01-11-2012, ora 12:45

Oficiali ai Ministerului Economiei si angajati din banci, anchetati intr-un dosar de fraude bancare de 22 mil. euro. Printre ei si seful FNGCIMM, Aurel Saramet

Articol de Madalina Irimia

DIICOT audiaza, joi, o suta de persoane intr-un caz de fraude bancare estimate la 22 de milioane de euro, anchetatorii descinzand la locuintele a 50 de suspecti si la sediile societatile acestora in Bucuresti, Ilfov, Calarasi si Giurgiu. Printre invinuiti se afla si Aurel Saramet (foto), directorul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, scrie Mediafax.

Invinuitii din dosar sunt acuzati ca ar fi obtinut, in mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finantarea unor proiecte de achizitii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de catre liderii gruparii, informeaza DIICOT.

Activitatea infractionala a fost sprijinita de catre invinuitii Aurel Saramet, avand calitatea de director al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Cercel - Duca Alexandru Claudiu, vicepresedinte al unei unitati bancare, Mihai Grigoroiu, Rosu Catalin Ionut si Atanasiu Andrei, angajati in cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si Diaconescu Florian Dragos.

"Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Bucuresti si Biroul Teritorial Calarasi, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Bucuresti au procedat la destructurarea unui grup infractional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat in savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave si spalarea banilor. In acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un numar de 50 de perchezitii domiciliare la locuintele invinuitilor precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucuresti si judetele Ilfov, Calarasi si Giurgiu", se arata intr-un comunicat al Directiei.

Potrivit sursei citate, in perioada 2010-2012, membrii grupului infractional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse - au realizat beneficii financiare substantiale prin savarsirea de fraude bancare, respectiv obtinerea sau incercarea de a obtine un numar de 40 de credite de la 16 unitati bancare de pe teritoriul Romaniei, prin utilizarea unor documente falsificate.

Valoarea totala a prejudiciului cauzat prin activitatea infractionala este estimata la suma de 22 milioane de euro.

La sediul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Bucuresti vor fi aduse 100 de persoane in vederea audierii, urmand ca dupa finalizarea audierilor sa fie dispuse masurile legale in cauza. Suportul tehnic si informativ al operatiunii a fost asigurat de catre SRI.

Sursa: Incont.ro

Foto: adevarul.ro

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii