A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: imagejpeg(): Unable to open '/var/www/ro.cronicadeiasi/public_html/images/tmp/captcha/1727673250.252.jpg' for writing: No space left on device

Filename: plugins/captcha_pi.php

Line Number: 924

Nicolaescu:Vom introduce criterii de performanta si pentru personalul medical fara studii superioare
ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

POLITIC
02-07-2013, ora 11:20

Nicolaescu:Vom introduce criterii de performanta si pentru personalul medical fara studii superioare

Articol de Cristian Amariei

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat, luni, ca vor fi introduse criterii de performanta si pentru personalul medical fara studii superioare, in functie de care sa poata creste salariile acestor angajati.

Nicolaescu a participat luni la sedinta cu presedintii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sanatatii (MS), reprezentantii Colegiului Medicilor, ai sindicatelor si asociatiilor de pacienti.

Ministrul a declarat, dupa intalnirea care a durat aproape patru ore, ca a prezentat formele intermediare a patru proiecte de acte normative care urmeaza sa fie promovate de catre Ministerul Sanatatii: legea malpraxisului, legea de salarizare a personalulului medical, statutul spitalelor si pachetul de baza pentru servicii medicale.

In ce priveste proiectul de lege privind malpraxisul, discutiile pentru perfectarea lui vor continua saptamana viitoare cu Colegiul Medicilor, astfel incat la sfarsitul lunii iulie acest proiect sa poata fi prezentant in Guvern, iar in a doua parte a lunii august sa fie aprobat si trimis in Parlament.

Legat de Legea de salarizare a personalului medical, ministrul a precizat ca mai sunt inca multe lucruri de clarificat si este necesara marirea ritmului de lucru in grupurile care gestioneaza acest subiect.

"O serie de criterii si indicatori vor fi ajustati astfel incat sa putem face estimari. Nu este un proiect de lege usor pentru ca a nascut multe discutii, de obicei de natura tehnica, nu politica", a precizat Nicolaescu.

Intrebat ce se va intampla cu salarizarea personalului medical fara studii superioare, Nicolaescu a precizat ca si in cazul acestor angajati vor fi elaborate criterii de performanta si de apreciere in functie de care sa poata creste salariile.

In privinta statutului spitalelor, ministrul a declarat ca nu au fost multe discutii, fiind doar prezentat un raport al Bancii Mondiale.

Secretarul de stat din MS Raed Arafat a precizat ca raportul Bancii Mondiale subliniaza ca nicio formula nu este perfecta si fiecare tara trebuie sa aleaga varinata care i se potriveste cel mai bine.

"Proiectul de lege privind statutul spitalelor nu cred ca va fi un text stufos", a aratat Arafat.

Ministrul Sanatatii a precizat ca ideea principala va fi necesitatea ca personalul sanitar sa fie scos din subcategoria salariatilor bugetari, astfel incat salarizarea lor sa poata fi negociata.

Eugen Nicolaescu a mai spus ca a stabilit cu presedintii comisiilor de specialitate ale MS, reprezentantii Colegiului Medicilor, ai sindicatelor si asociatiilor de pacienti ca astfel de discutii sa fie organizate periodic, o noua intalnire urmand sa aiba loc in doua - trei saptamani.

Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Vasile Astarastoae, a declarat, in urma cu doua saptamani, ca medicii si restul personalului din sistemul sanitar ameninta din iulie cu proteste, greve si chiar demisii, din cauza salariilor mici, a conditiilor de lucru si a modului in care sunt tratati angajatii din sanatate.

Personalul medico-sanitar reclama, in primul rand, salariile mici - echivalentul a 200 de euro pe luna pentru un rezident si, respectiv, 500 de euro in cazul unui specialist -, dar si conditiile de lucru si modul in care este tratat de catre autoritati si chiar de catre unii pacienti.

Sursa: mediafax.ro

Foto: ziaruloval.ro

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii