ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
15-12-2012, ora 15:14

Motorina va trebui sa aiba un continut de biocarburant de minimum 6%, iar benzina de 4,5%, din ianuarie

Articol de Cristian Amariei

Furnizorii de carburanti vor trebui ca, de la 1 ianuarie 2013, sa introduca pe piata numai motorina cu un continut de biocarburant de minimum 6% in volum si benzina cu un continut de biocarburant de minimum 4,5%, conform unui proiect de Hotarare publicat pe site-ul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri.

De asemenea, din 1 ianuarie 2016, va fi obligatorie comercializarea motorinei cu un continut de biocarburant de minimum 6,5% in volum si din 1 ianuarie 2018 benzina cu un continut de biocarburant de minimum 8% in volum.

Proiectul mai prevede ca, pana la data de 1 ianuarie 2018, furnizorii trebuie sa introduca pe piata benzina cu un continut de oxigen de maximum 2,7% m/m si cu un continut de etanol de maximum 5% v/v.

Distribuitorii finali de benzina sunt obligati sa afiseze la pompa o eticheta care include urmatoarele informatii: cifra octanica 'research'; continutul de biocarburanti; existenta aditivilor metalici, daca este cazul; indicarea standardului de produs aplicabil, iar cei de motorina o eticheta cu informatii privind numarul cetanic; continutul de biocarburanti, in special continutul de esteri metilici ai acizilor grasi - EMAG; indicarea standardului de produs aplicabil'.

Eticheta se va afisa in locul in care este marcat tipul de carburant comercializat, intr-o pozitie vizibila.

Nota de fundamentare a proiectului semnaleaza ca, in perspectiva aplicarii de la 1 ianuarie 2013 a obligatiei de a introduce pe piata benzina cu un continut de biocarburant de minim 6% in volum (v/v), au fost semnalate o serie de aspecte care pot genera disfunctionalitati in la nivelul pietei carburantilor. Principalele aspecte care trebuie luate in considerare sunt urmatoarele: existenta impedimentelor de natura tehnica constatate in utilizarea acestui tip de benzina de catre autovehiculele aflate in circulatie, produse in general anterior anului 2000, structura parcului auto vizat fiind insa eterogena si diferind functie de fiecare producator de autovehicule.

Potrivit informatiilor disponibile, dimensiunea parcului auto care poate fi afectat este semnificativa, in Romania circuland in acest moment cel putin 1 milion de astfel de autovehicule. Asociatia Europeana a Producatorilor de Automobile considera ca benzina E5 trebuie sa fie disponibila pe piata cel putin pana in 2016, ca 'sortiment de protectie'.

Directiva 2009/30/CE prevede ca statele membre trebuie sa ia toate masurile pentru a asigura disponibilitatea pe piata a benzinei destinate functionarii autovehiculelor incompatibile cu E10, respectiv o alternativa viabila pentru acesti consumatori (carora trebuie sa li se asigure accesul continuu si nerestrictionat la carburanti compatibili cu autovehiculele detinute).

'Statele membre impun furnizorilor sa asigure introducerea pe piata a benzinei cu un continut de oxigen de maximum 2,7% si cu un continut de etanol de maximum 5% pana in 2013 si pot impune introducerea pe piata a unui astfel de tip de benzina pentru o perioada mai indelungata in cazul in care considera ca este necesar', se mentioneaza in document.

La nivel comunitar exista in prezent doar trei state membre (Franta, Germania si Finlanda) care au impus utilizarea benzinei de tip E10, circumstantele economice si de natura tehnica existente in aceste state fiind mult mai prielnice decat cele din Romania.Trebuie subliniat faptul ca, chiar si in aceste state este mentinuta disponibilitatea pe piata si a benzinei E5.

SURSA: Agerpres

Foto: antena3.ro

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii