ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
05-03-2012, ora 19:06

Milioane de romani, afectati de fumatul pasiv. Se propune interzicerea fumatului in masina

Articol de Cristian Amariei

Ministerul Sanatatii a lansat, luni, primul studiu GATS referitor la consumul de tutun in Romania, iar una dintre concluziile managerului de proiect a fost ca fumatul ar trebui interzis in autoturismele personale si in locuinte.

Conform acestui studiu, prevalenta fumatului in Romania este de 26,7%, existand aproximativ 5 milioane de fumatori, dintre care 4 milioane fumeaza zilnic, dupa cum se arata in comunicatul remis presei de Ministerul Sanatatii.

Raportul mai scoate in evidenta si alte informatii importante cum ar fi faptul ca mai mult de o treime dintre adulti sunt expusi la fumul de tutun secondhand la locul de munca, 86.6% in restaurante si 94,4% in baruri si cluburi.

De asemenea, sondajele arata ca opinia publica sprijina puternic reglementarile legislative restrictive. Aproape trei sferturi dintre adulti (72,0%), s-au declarat in favoarea interzicerii totale a fumatului in restaurante si mai mult de jumatate (57,0%) in baruri si cluburi.

"Avand in vedere ca in Romania mai mult de 4,4 milioane de persoane fumeaza zilnic, aproape 6,5 milioane persoane sunt expuse la fumul de tigara la domiciliu (dintre care peste 3 milioane de nefumatori) si 2 milioane la locul de munca, la care se adauga expunerea ridicata la fumul de tutun ambiental in diverse spatii publice, este de o importanta vitala ca Guvernul sa aseze controlul tutunului pe lista prioritatilor legislative", a declarat Ladislau Ritli, ministrul Sanatatii.

Studiul GATS mai releva ca, la scara mondiala, consumul de tutun cauzeaza unul din 10 decese in randul adultilor - mai mult de cinci milioane decese anual.

Studiul mai releva faptul ca unul din trei romani, adica 6,4 milioane de persoane, a fost expus in 2011 fumului de tigara, acasa, iar per total, 3,2 milioane de nefumatori au fost expusi acasa fumului, din cauza rudelor care au acest viciu, informeaza Adevarul.

Cea mai mare rata de expunere a nefumatorilor la fumul de tigara, la domiciliu, s-a inregistrat in categoria celor cu varste intre 15 si 24 de ani, 2 din 5 declarand ca au suportat astfel de situatii.

In aceste conditii, doctor Sorina Irimie, managerul proiectului GATS, a declarat la conferinta de presa de lansare a studiului ca fumatul ar trebui interzis in autoturismele personale si in locuinte, interdictii de acest gen existand deja in unele state.

In Marea Britanie, de exemplu, se dezbate interzicerea fumatului in propriul autoturism, lege care functioneaza in cateva state din SUA, Canada si Australia, pentru a-i proteja pe copiii fumatorilor.

In urma rezultatelor studiului GATS, Ministerul Sanatatii intentioneaza sa continue Programul National de Control al Tutunului, dar si sa reglementeze interzicerea fumatului in spatiile publice in concordanta cu recomandarile UE.

Sursa: ziare.com

Foto: promotor.ro

     
Tag-uri: lege, antifumat, masina
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii