ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
30-12-2013, ora 09:07

Michael Schumacher, in stare critica dupa un accident de schi

Articol de Cristian Amariei

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, care a suferit, duminica, un accident in statiunea franceza Meribel, se afla in stare critica, a anuntat Centrul Medical Universitar din Grenoble (CHU), unde este internat germanul.

"El avea un traumatism cranian grav cu coma, la sosire, fiind necesara imediat o interventie chirurgicala", se arata intr-un comunicat al CHU, in care se mentioneaza ca Schumacher "ramane in stare critica".

Comunicatul este semnat de profesorul Chabardes, neurochirurg, de profesorul Payen, seful sectiei de anestezie-reanimare si de directorul general adjunct al spitalului, Marc Penaud.

In urma cu aproximativ trei ore, autoritatile din Meribel au anuntat ca Schumacher a suferit un traumatism cranian grav, dar viata nu ii este in pericol.

Jandarmeria montana din Courcheval, care a intervenit dupa accidentul lui Schumacher, a precizat tot atunci ca germanul a suferit "un traumatism cranian sever".

La scurt timp dupa anuntul autoritatilor din Meribel, ledauphine.com a notat insa ca starea lui Schumacher s-a agravat si ca viata fostului pilot ar fi acum in pericol, iar ulterior a mentionat ca germanul ar avea hemoragie cerebrala.

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost ranit grav intr-un accident de schi, duminica, in statiunea Meribel, conform postului de radio Europe 1, citat de L'Equipe. Potrivit presei germane, el schia alaturi de fiul sau de 14 ani.

Presa franceza noteaza ca la Grenoble a sosit medicul Gérard Saillant, neurolog din Paris si prieten apropiat al fostului pilot, la clinica aflandue-se si sotia lui Schumacher, Corinna, si copiii Gina Maria si Mick.

Directorul general al statiunii, Christophe Gernignon-Lecomte, a declarat pentru RMC ca Schumacher era agitat dar constient, dupa accident. "Nu stiu cu adevarat gravitatea accidentarii, deocamdata are loc o ancheta. El a cazut la 11.07, in afara pistei, la Meribel. Avea casca si s-a lovit cu capul de o stanca. Interventia a fost rapida, la ora 11.15, el fiind transportat cu elicopterul la spital. Era socat, putin agitat, dar constient. Probabil este un traumatism cranian, dar nu este grav", a afirmat Gernignon-Lecomte.

Michael Schumacher, care va implini 45 de ani la 3 ianuarie, este septuplu campion mondial la Formula 1 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004). El a castigat in cariera 91 de Mari Premii in 307 participari si s-a retras din activitate in 2012.

Sursa: mediafax.ro

Foto: chicagotribune.com

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii