ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

POLITIC
23-02-2016, ora 09:12

HAOS la negocierile privind salariile bugetarilor. Legea salarizarii, plimbata intre institutii

Articol de Cristian Amariei
Un acord intre sindicate si reprezentantii Guvernului privind cresterea salariilor ramane un deziderat destul de indepartat. In timp ce bugetarii spun ca nu-i intereseaza legea salarizarii, ci gasirea unei solutii pentru ca veniturile lor sa creasca, guvernantii subliniaza ca acest lucru nu poate fi facut decat in baza unui proiect sustenabil, care este inca in curs de elaborare. Fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb, spune insa ca in prezent guvernantii nici nu stiu prea bine unde se afla proiectul.

Presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat luni ca premierul Dacian Ciolos nu s-a hotarat inca asupra unei variante a legii salarizarii unitare si ca aceasta lege ar putea fi gata, dupa o decizie a prim-ministrului, in maximum o saptamana. In replica, seful Executivului a aratat ca este nevoie de un proiect care sa tina cont de posibilitatile bugetare ale tarii.

"Premierul nu respins nicio varianta, dar nici nu s-a hotarat asupra acestor variante. (...) Din punctul nostru de vedere, proiectul ar fi gata dupa ce (premierul Ciolos — n.r.) isi da acordul pe o varianta, in maximum o saptamana, pentru ca noi avem deja toate datele necesare la nivelul ordonatorilor principali de credite pentru a avea aceasta lege", a afirmat Sebastian Oprescu, dupa o discutie, la Palatul Victoria, cu premierul Dacian Ciolos si cu ministrul Finantelor, Anca Dragu.

El a adaugat ca in discutiile de pana acum reprezentantii MFP au propus o crestere salariala de 12% pe urmatorii trei ani, varianta pe care sindicatele o resping.

"S-a spus din partea reprezentantilor MFP ca exista o disciplina economico-financiara si o strategie bugetara care prevede la ora aceasta o crestere cu 12% a anvelopei salariale, pe o perioada de trei ani de zile, ceea ce pe noi, cu siguranta, nu ne-a multumit, iar acest subiect trebuie discutat direct cu prim-ministrul pentru ca noi nu avem nevoie de o lege a salarizarii, noi avem nevoie de salarii. (...) E problema Guvernului si a ministerelor de unde iau ei banii", a precizat Sebastian Oprescu.

Premierul Dacian Ciolos a declarat, la randul sau, ca proiectul de lege privind salarizarea nu este finalizat. "Ministerul Muncii a lucrat pe mai multe variante, nu s-a consultat cu Ministerul de Finante ca sa vedem care sunt posibilitatile. Proiectul acela, ma rog, care nu a fost pana la urma promovat de doamna Plumb, e irealizabil din punct de vedere bugetar. (...) Vreau un proiect care sa tina cont de posibilitatile bugetare ale Romaniei. Altfel vindem iluzii oamenilor, asta e tot", a declarat premierul, la Palatul Parlamentului.

Rovana Plumb, replica pentru Ciolos

Rovana Plumb, fost ministru al Muncii in Guvernul Ponta, a declarat ca membrii Executivului se contrazic in declaratii si ca o data spun ca proiectul este la Ministerul Muncii, iar alta data la Ministerul de Finante.

"Acum o ora am avut in cadrul grupului parlamentar social-democrat pe doamna ministru de Finante, care ne-a spus ca Ministerul Muncii nu a finalizat in cadrul grupului de lucru celalalte scenarii. Intreband-o acum, la Parlament, a spus ca analizele si scenariile sunt la Ministerul de Finante. Ciolos spune ca proiectul este irealizabil, dar nu stiu pe ce se bazeaza, avand in vedere ca unul dintre principiile de baza ale Guvernului Ponta, cand a facut legea, a fost cel al sustenabilitatii, iar aceasta a fost agreata nu numai cu confederatiile sindicale, ci si cu CE si FMI. Impactul bugetar calculat sustinea implementarea legii pe o perioada de 4 ani, nu dintr-o data. Din pacate un guvern tehnocrat nu se raporteaza decat la niste cifre si uita ca in spatele lor sunt de fapt niste oameni", a declarat Rovana Plumb, la Romania TV.

Fostul ministru a aratat ca guvernantii ar trebui sa aiba in vedere in primul rand stimularea sistemului social si a celui sanitar, pentru ca acestea sa furnizeze servicii de calitate. "Pe anul 2016 guvernul Ponta a lasat un spatiu fiscal pentru cresterea cu 10% pentru sectorul public si cu 25% educatia, asistenta sociala si sanatatea. Acest 10%, daca ar fi fost aplicata la lega salarizarii, ar fi insemnat eliminarea celor 29 de clase care acum sunt suprapuse si cresterea salariilor celor care au acum un venit mic", a subliniat Rovana Plumb.

Sursa: rtv.net
     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii