A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: imagejpeg(): Unable to open '/var/www/ro.cronicadeiasi/public_html/images/tmp/captcha/1727674720.2922.jpg' for writing: No space left on device

Filename: plugins/captcha_pi.php

Line Number: 924

Elena Udrea, TURNATA la DNA de Dinu Pescariu, in dosarul Microsoft
ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
05-02-2015, ora 08:22

Elena Udrea, TURNATA la DNA de Dinu Pescariu, in dosarul Microsoft

Articol de Cristian Amariei
Elena Udrea a fost turnata la DNA de Dinu Pescariu, fost tenisman implicat si el in dosarul Microsoft, alaturi de Dorin Cocos, Nicolae Dumitru, Gabriel Sandu sau Gheorghe Stefan, informeaza Romania TV.

Dinu Pescariu le-a facut procurorilor noi dezvaluiri in dosarul Microsoft, care au dus,miercuri, la cererea de aviz pentru arestare preventiva pe numele Elenei Udrea, deputat si fost ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului.

Fostul tenisman a mers la procurorii DNA si le-a povestit ca, odata inceputa ancheta in dosarul Microsoft, la sesizarea Copului de control al premierului Victor Ponta, Elena Udrea a venit la el si i-a propus sa-l ajute in acest dosar si intr-un altul in care avea instituit sechestru pe avere. Sprijinul de care l-a asigurat Elena Udrea avea, insa, si un pret - 500.000 de euro -, bani pe care de altfel i-a si dat Elenei Udrea, in transe, in intervalul iunie 2013 - februarie 2014, potrivit datelor din referatul trimis de DNA catre Parlament.

In referatul intocmit de procurorii DNA si transmis Camerei Deputatilor se arata ca "in anul 2013, pe fondul cercetarilor efectuate de Directia Nationala Anticoruptie in legatura cu derularea contractului de licentiere Microsoft si a masurilor asiguratorii dispuse fata de un om de afaceri vizat de ancheta, Udrea Elena Gabriela ar fi pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justitie. Exista indicii in sensul ca remiterea sumelor de bani ar fi avut loc in mai multe transe in perioada iulie 2013 – februarie 2014".

Potrivit procurorilor, denuntul privind savartirea unor fapte de coruptie de catre Elena Udrea a fost formulat de Dinu Pescariu pe 5 noiembrie 2014. "Din denuntul formulat rezulta ca, in anul 2013 pe fondul cercetarilor efectuate de Directia Nationala Anticoruptie ca urmare a plangerii formulata de Fujitsu Siemens Computers in legatura cu derularea contractului de licentiere Microsoft si a masurilor asiguratorii dispuse de autoritatile austrice pe conturile sale din Elevetia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justitie. Exista indicii in sensul ca remiterea sumelor de bani a avut loc in mai multe transe in perioada iulie 2013 – februarie 2014. Faptele sunt dovedite cu declaratia martorului, extrasele de cont, inscrisuri olografe ridicate la perchezitie in care sunt indicate sume de bani platite", se arata in documentul trimis de conducerea DNA catre procurorul general, ministrul Justitiei si Camera Deputatilor, impreuna cu solicitarea avizului privind arestarea preventiva a fostului ministru al Turismului.

Totodata, datele procurorilor arata ca fostul sau sot, Dorin Cocos, a solicitat sume uriase de bani de la mai multe persoane cu promisiunea ca prin intermediul Elenei Udrea, care ocupa functia de ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, le va obtine anumite facilitati.

"Din probele administrate in cauza rezulta ca inculpatul Cocos Dorin ar fi pretins si primit, de la doua persoane, suma de 9.000.000 de euro pentru ca, prin intermediul ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului de la acea vreme Udrea Elena Gabriela, membru al Guvernului, si vicepresedinte al unui partid politic, sa asigure firmelor sustinute de una dintre cele doua persoane, incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale. Inculpatul Cocos Dorin a pretins si primit suma de 9.000.000 euro si a disimulat provenienta si beneficiarul real al acesteia in baza intelegerii cu Udrea Elena Gabriela. Aceasta intelegere rezulta in mod explicit din modul de dobandire al bunurilor, din novarea creditului, din modul de partajare al acestora, precum si din probatoriul testimonial. in anul 2010, Cocos Dorin, in baza intelegerii cu Udrea Elena Gabriela ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societati cu obiect de activitate IT, suma de circa 3 milioane euro, pentru a debloca platile aferente contractului e-Romania", arata procurorii.

DNA cere arestarea Elenei Udrea si in dosarul Microsoft, pentru trafic de influenta, spalare de bani si fals in declaratii, la doar cateva ore dupa ce a trimis solicitare de aviz pentru arestare preventiva si in dosarul "Gala Bute".

Foto: rtv.net
     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii