Probabil ca nu doar o singura data ati auzit de drame familiale care se revarsa mai mult decat oriunde, asupra copiilor. Fie ca este vorba de un copil care devine partener de cuplu pentru parinte, sau insusi parinte pentru un frate mai mic, supraresponsabilizarea este o practica adesea practicata dar cu efecte de lunga durata si greu de diminuat.

Cea mai comuna forma de surpraresponsabilizare, in special in Romania, consta in presiunile care se exercita asupra copiilor atunci cand vine voba de scoala si de invatat. Ca urmare a traumei suferite de-a lungul perioadei comuniste, instaurate in Romania, tot mai multi parinti sufera de teama de esec, motiv pentru care copiii devin singura optiune de a „face lucrurile sa mearga mai bine”.

Desigur, a studia si a avea o educatie solida este vital in societatea actuala, dar este importanta intelegerea faptului ca un copil are nevoie sa fie ghidat spre a inflori, nu spre a face tot ceea ce parintii si-ar fi dorit, dar nu au avut ocazia. Ca urmare, copiii pot suferi de la o simpla anxietate la stari acute de depresie, multe dintre comportamentele acestora soldandu-se in ultima instanta cu suicidul. Studiile de specialitate confirma faptul ca supraresponsabilizarea cu sarcinile scolare este una dintre cele mai rapide forme de a instaura tulburarile psihice, la copii.

Pierderea partenerului de cuplu

Divort, despartire emotionala sau tragicul deces al partenerului – acestea sunt cele trei scene posibile, in care copilul, supraresponsabilizat de parinte, se va putea identifica cu partenerul pierdut. Treptat, nevoile copilului vor deveni nevoile parintelui aflat in suferinta. Dorintele copilului vor fi dorintele parintelui, astfel, fericirea sa stingandu-se, usor. Ca urmare, odata ajunsi la maturitate, copiii substitut ai partenerilor, vor manifesta un comportament docil, maleabil.

Copilul devenit parinte

O practica des intalnita, in special in familiile in care ambii parinti lucreaza, este supraresponsabilizara copilului mai mare cu rolul de parinte pentru copilul mai mic. Pe de-o parte, exista o serie de avantaje, precum sporirea atentiei sau cresterea sentimentului de responsabilitate. Cu toate acestea, atunci cand vorbim de varste mici, supraresponsabilizarea nu face decat sa creasca teama de abandon sau in multe cazuri, sa genereze reactii de furie intensa asupra parintilor. Ca urmare, la maturitate, copiii candva inzestrati cu rolul de parinti vor cauta sa salveze tot timpul oamenii cu care sunt implicati intr-o relatie.

Fiecare stadiul al dezvoltarii este important a fi tratat asa cum se cuvine. Astfel, copilaria este perioada in care copilul are nevoie sa se joace si sa dea startul descoperirii propriei persoane. Supraresponsabilizand un copil, nu i se va fura doar abilitatea de a se juca si de a se bucura, dar si capacitatea de a fi atent la el insusi si la ceea ce isi doreste, viata lui devenind o multitudine de dorinte si temeri ale parintilor.

Sursa: csid.ro