ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

POLITIC
26-02-2014, ora 17:38

DNA vrea urmarirea penala a unuia dintre ministrii demisionari ai PNL. Ce au gasit in declaratia de avere

Articol de Madalina Irimia

Directia Nationala Anticoruptie cere aviz de la presedinte pentru urmarirea penala a fostului ministru delegat pentru Romanii de Pretutindeni, Cristian David, pentru abuz in serviciu, uz de fals si fals in declaratii.

Procurorii sustinut ca, in declaratia de avere depusa pe 14 iunie 2013, Cristian David ar fi "consemnat in fals" la rubrica "venituri din alte surse" primirea a 60.000 de euro. Ministrul demisionar ar fi sustinut ca aceasta suma ar fi primit-o de la mama sa, ca restituire a unui imprumut.

"Pentru ca la randul sau, mama demnitarului sa poata justifica detinerea legala a sumei de 60.000 euro pe care ar fi restituit-o fiului sau, acesta a efectuat demersuri astfel incat, cu o persoana de incredere, a fost incheiat formal un antecontract de vanzare – cumparare a unui apartament in care se atesta, in mod nereal, faptul ca mama ministrului delegat ar fi vandut acelei persoane un apartament in judetul Prahova pentru suma de 60.000 euro. Aceasta suma a fost justificata de ministrul delegat printr-un asa-zis imprumut pe care i l-ar fi acordat mamei sale ca sa-si construiasca o casa si la momentul incheierii actului care ar atesta vanzarea fictiva a apartamentului mentionat, mama sa i-ar fi „restituit” imprumutul", se arata in comunicatul DNA.

DNA mai spune ca liberalul ar fi fost "profund preocupat" de antecontractul de vanzare cumparare intre mama si o alta persoana, interes pe care procurorii il pun pe seama nevoii de a justifica suma de 60.000 de euro.

DNA a mentionat ca solicitarea a fost facuta in conformitate cu dispozitiile articolului 109 din Constitutie si ale articolelor 12 si 19 din Legea 115/1999.

Cristian David si-a dat miercuri demisia din functia de ministrul delegat pentru Romanii de Pretutindeni, alaturi de ceilalti ministri liberali din Guvern.

Sursa: protv.ro

Foto: economica.net

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii