A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: imagejpeg(): Unable to open '/var/www/ro.cronicadeiasi/public_html/images/tmp/captcha/1734792224.581.jpg' for writing: No space left on device

Filename: plugins/captcha_pi.php

Line Number: 924

DNA: Gheorghe Stefan, trimis in judecata alaturi de patru firme
ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
23-12-2014, ora 14:35

DNA: Gheorghe Stefan, trimis in judecata alaturi de patru firme

Articol de Cristian Amariei
Procurorii DNA l-au trimis in judecata pe Gheorghe Stefan, primarul municipiului Piatra-Neamt, vicepresedinte al unui partid politic si presedinte al unei organizatii locale a aceluiasi partid la data faptelor, arestat preventiv in alta cauza. In dosar au fost deferite justitiei si patru societati comerciale.

Gheorghe Stefan este acuzat de spalare de bani, efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia pe care o indeplineste o persoana, in scopul obtinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite si folosirea influentei sau a autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bunuri sau foloase necuvenite.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marti AGERPRES, in sarcina celor patru societati comerciale — SC Best GSG SRL, SC Giga Star SRL, SC Euromedia TV SRL si SC Sonic Media SRL — s-a retinut infractiunea de complicitate la spalarea banilor.

DNA precizeaza ca, incepand cu 2009, Gheorghe Stefan a administrat in fapt SC Strong Montaj SA (fosta SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpusi, care au acceptat sa figureze formal ca asociati si administratori.

Procurorii sustin ca el si-a asumat rolul de factor de decizie in SC Strong Montaj SA si s-a implicat in activitatea de administrare a acesteia (el a dispus efectuarea de plati, a facut demersuri pentru incasarea facturilor emise, pentru obtinerea de finantari de la diferite institutii publice, pentru restituirea unor garantii de buna executie, a discutat cu furnizorii de materiale, a cerut sa i se prezinte situatii contabile, a pus in discutie evaluarea patrimoniului in vederea unor divizari, a solicitat informatii cu privire la stadiul de realizare a unor lucrari, a intervenit pentru remedierea unor neajunsuri in activitatea firmei, si-a dat acordul pentru obtinerea unui credit bancar si constituirea unor garantii, a convins fidejusori sa semneze contractul de credit, a identificat si a discutat oportunitati de afaceri, a dispus acordarea de imprumuturi unor firme afiliate etc.).

"SC Strong Montaj SA (fosta SC Tehnoutilaj SA) a incheiat si a executat contracte vizand realizarea unor lucrari cu diferiti clienti si a achizitionat, de la o serie de furnizori, bunuri si servicii. Altfel spus, SC Strong Montaj SA (fosta SC Tehnoutilaj SA) s-a interpus in schimb, a facut acte de comert, implicand circulatia banilor. Aceste operatiuni financiare ca acte de comert, in efectuarea carora s-a implicat Gheorghe Stefan, sunt incompatibile cu functia pe care o detinea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamt si sunt menite sa-i aduca sume de bani necuvenite. O parte din aceste sume de bani necuvenite provin din executarea unor lucrari in comuna Tazlau din judetul Neamt, finantate conform HG 577/1997. Pentru asigurarea alocarii de fonduri banesti si pentru finantarea cu prioritate, contrar art. 2 din ordinul 996/16.02.2011 al MDRT, a lucrarilor din care obtinea sume de bani necuvenite, in perioada 2010-2012, Gheorghe Stefan s-a folosit de autoritatea si de influenta conferite de functia de conducere detinuta intr-un partid, intervenind la functionari din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) si al Consiliului Judetean (CJ) Neamt", se arata in comunicat.

Integral pe agerpres.ro
     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii