ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
06-06-2014, ora 10:09

DESCOPERIRE MACABRA in raul Prut

Articol de Cristian Amariei

Cadavrul unui barbat de 51 de ani din judetul Vaslui, dat disparut in urma cu aproximativ doua saptamani, a fost gasit in stare de putrefactie, plutind pe raul Prut, la granita cu Republica Moldova, la peste zece kilometri de locul unde se presupune ca ar fi fost luat de ape.

Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Vaslui, trupul neinsufletit al barbatului a fost descoperit de catre un localnic din Chersacosu, care se afla cu animale la pascut pe malul raului Prut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Localnicul a anuntat politistii de frontiera care, impreuna cu colegii de la Politia Rurala Husi, au reusit sa scoata din apa cadavrul.

Trupul barbatului a fost gasit la peste zece kilometri distanta de locul unde se presupune ca ar fi fost luat de curentii de apa.

"Politistii au anuntat rudele barbatului al carui trup a fost gasit plutind pe apa in raul Prut, care l-au identificat. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicina Legala si transportat la morga pentru necropsie si stabilirea cauzei decesului", a declarat, joi, purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Vaslui, Mihaela Straub.

Barbatul de 51 de ani, din comuna Dranceni, si o femeie de 45 de ani au fost dati disparuti in 24 mai, acestia fiind cautati in raul Prut timp de trei zile de mai multe echipaje de pompieri, politisti si politisti de frontiera.

Disparitia celor doua persoane a fost sesizata la numarul de urgenta 112 de catre concubinul femeii, dupa ce un alt barbat a gasit mai multe obiecte personale, inclusiv un telefon mobil si o suma de bani pe malul raului Prut.

In seara de 24 mai, femeia a mers sa le duca de mancare concubinului si barbatului de 51 de ani, care se aflau cu animalele din sat la pascut, spunandu-le ca o capra a ramas blocata in mal, pe malul raului Prut. Atunci, barbatul de 51 de ani a insotit-o pe femeie pana in locul respectiv, fara a se mai sti ceea ce s-a intampla ulterior cu cei doi vasluieni.

"In cursul serii de sambata, un localnic care a trecut prin zona unde animalul era blocat in rau a gasit o pereche de pantaloni, una de ghete, un telefon mobil si o suma de bani. Barbatul respectiv a apelat telefonic pe concubinul femeii, acesta din urma recunoscandu-i lucrurile. In consecinta, am fost sesizati prin numarul de urgenta 112 de disparitia celor doua persoane, in zona deplasandu-se mai multe echipaje de pompieri, politisti si politisti de frontiera, care au inceput cautarile", afirma purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Vaslui, Mihaela Straub.

Foto: ro.wikipedia.org

     
Tag-uri: barbat, deces, Prut
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii