Acum: 3 °C
Astazi:
Max: 6 °C
Min: 1 °C
Maine:
Max: 6 °C
Min: -2 °C
STIRI NATIONALE & EXTERNE
Confiscarea extinsa: problema nationala in dosarele penale sau cazuri izolate?
Articol de Madalina IrimiaCurtea Constitutionala: Confiscarea extinsa nu se aplica in cazul averilor dobandite anterior datei de 17 aprilie 2012.
Asadar, in cazul in care printr-o sentinta se impune conficarea extinsa a averii, aceasta din urma trebuie sa fi fost dobandita dupa 17 aprilie 2012, pentru ca masura sa fie aplicabila.
In cadrul sedintei de miercuri, Curtea Consitutionala a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.118² din Codul penal din 1969.
"In urma deliberarilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constitutionala a admis exceptia si a constatat ca dispozitiile art.118² alin.(2) lit.a) din Codul penal din 1969 sunt constitutionale in masura in care confiscarea extinsa nu se aplica bunurilor dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al Romaniei si a Legii nr.286/2009 privind Codul penal", potrivit deciziei CC.
Confiscarea extinsa se poate dispune daca valoarea bunurilor dobandite de persoana condamnata, intr-o perioada de 5 ani si, daca este cazul, dupa momentul savarsirii infractiunii, pana la data emiterii actului de sesizare a instantei, depaseste in mod vadit veniturile obtinute in mod licit.
Astfel, daca fapta savarsita este susceptibila sa ii procure un folos material si pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de minim 5 ani, instanta poate solicita confiscarea extinsa a averii. Printre infractiunile care pot determina instanta sa decida confiscarea bunurilor unei persoane se numara traficul de droguri, de persoane, de organe, proxenetismul, spalarea banilor, evaziunea fiscala, organizarea jocurilor de noroc sau infractiuni savarsite prin intermediul sistemelor informatice si mijloacelor de plata electronica.
Totusi, dupa intrarea in vigoare a noului cod penal, instanta poate apela la confiscarea extinsa daca pedeapsa prevazuta de lege inchisoarea de minim 4 ani.
De asemenea, instanta trebuie sa aiba convingerea ca bunurile respective provin din activitati infractionale. In acelasi timp, instanta va tine cont si de bunurile transferate in proprietatea unui membru al familiei.
Totodata, senatorii au decis ca prescriptia inlatura raspunderea penala, oricate intreruperi ar interveni.
Un amendament adus de senatori se refera si la posibilitatea de a confisca si sume de bani, inclusiv in situatiile in nu sunt recuperate bunurile. De asemenea, vor fi confiscati si banii obtinuti din exploatarea si folosirea bunurilor supuse confiscarii.
“Romania este singura tara din UE care nu are aceasta posibilitate a confiscarii extinse, adica a confiscarii acelor averi ilicite, averi care nu au justificare legala”, a declarat ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, in momentul aprobarii proiectului de lege de catre Guvern.
Actul normativ transpune in legislatia nationala articolul 3 din Decizia – cadru 2005/212/JAI a Consiliului UE din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor si a bunurilor avand legatura cu infractiunea. Scopul directivei este acela de a "garanta ca toate statele membre dispun de norme eficiente in materie de confiscare a produselor avand legatura cu infractiunea, inter alia, in ceea ce priveste sarcina probei privind sursa bunurilor detinute de o persoana condamnata pentru o infractiune avand legatura cu criminalitatea organizata.
Confiscarea extinsa
(1) Sunt supuse confiscarii si alte bunuri decat cele mentionate la art. 112, in cazul in care persoana este condamnata pentru comiterea uneia dintre urmatoarele infractiuni, daca fapta este susceptibila sa ii procure un folos material si pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de 4 ani sau mai mare:
a) infractiuni privind traficul de droguri si de precursori;
b) infractiuni privind traficul si exploatarea persoanelor vulnerabile;
c) infractiuni privind frontiera de stat a Romaniei;
d) infractiunea de spalare a banilor;
e) infractiuni din legislatia privind prevenirea si combaterea pornografiei;
f) infractiuni din legislatia privind combaterea terorismului;
g) constituirea unui grup infractional organizat;
h) infractiuni contra patrimoniului;
i) nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare si al materiilor explozive;
j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
k) divulgarea secretului economic, concurenta neloiala, nerespectarea dispozitiilor privind operatii de import sau export, deturnarea de fonduri, infractiuni privind regimul importului si al exportului, precum si al introducerii si scoaterii din tara de deseuri si reziduuri;
l) infractiuni privind jocurile de noroc;
m) infractiuni de coruptie, infractiunile asimilate acestora, precum si infractiunile impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;
n) infractiuni de evaziune fiscala;
o) infractiuni privind regimul vamal;
p) infractiuni de frauda comise prin sisteme informatice si mijloace de plata electronice;
q) traficul de organe, tesuturi sau celule de origine umana.
(2) Confiscarea extinsa se dispune daca sunt indeplinite cumulative urmatoarele conditii:
a) valoarea bunurilor dobandite de persoana condamnata, intr-o perioada de 5 ani inainte si, daca este cazul, dupa momentul savarsirii infractiunii, pana la data emiterii actului de sesizare a instantei, depaseste in mod vadit veniturile obtinute de aceasta in mod licit;
b) instanta are convingerea ca bunurile respective provin din activitati infractionale de natura celor prevazute la alin. (1).
(3) Pentru aplicarea dispozitiilor alin. (2) se va tine seama si de valoarea bunurilor transferate de catre persoana condamnata ori de un tert unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra careia persoana condamnata detine controlul.
(4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se intelege si sumele de bani.
(5) La stabilirea diferentei dintre veniturile licite si valoarea bunurilor dobandite se vor avea in vedere valoarea bunurilor la data dobandirii lor si cheltuielile facute de persoana condamnata, membrii familiei acesteia.
(6) Daca bunurile supuse confiscarii nu se gasesc, in locul lor se confisca bani si bunuri pana la concurenta valorii acestora.
(7) Se confisca, de asemenea, bunurile si banii obtinuti din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscarii, precum si bunurile produse de acestea.
(8) Confiscarea nu poate depasi valoarea bunurilor dobandite in perioada prevazuta la alin. (2), care excedeaza nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.
coltuc.ro
Foto: yupi.md
Reduceri & Promotii
Vezi Reduceri & PromotiiNewsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri zilnic via email