Acum: 3 °C
Astazi:
Max: 6 °C
Min: 1 °C
Maine:
Max: 6 °C
Min: -2 °C
STIRI NATIONALE & EXTERNE
Chiritoiu: Sper sa gasim o solutie sa reducem substantial comisioanele interbancare
Articol de Cristian AmarieiPresedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat sambata, la Antena 3, ca institutia pe care o conduce, impreuna cu Guvernul si Banca Nationala, cauta o solutie pentru ca, in urmatoarele luni, comisioanele interbancare sa fie reduse substantial.
"Sper ca in urmatoarele luni, impreuna cu Guvernul si Banca Nationala, vom gasi o solutie, consultand industria, bancile, sa ajungem la o formula in care sa reducem substantial aceste comisioane. Cred ca este o zona pe care o sa ne concentram in urmatoarele luni ale anului acesta si sa aratam rezultate. Eu sunt incurajat de ceea ce am facut acum doi ani, cand am reusit destul de repede sa eliminam comisioanele la rambursarea anticipata a creditelor. Cred ca a fost un succes si cred ca avem sanse sa imitam acest succes", a spus Chiritoiu.
Acesta a subliniat ca, potrivit analizei facute de Consiliul Concurentei, Romania are printre cele mai mare comisioane la tranzactiile cu cardul. "Analiza noastra arata ca Romania are, nu cele mai mari, dar printre cele mai mari comisioane la tranzactiile cu cardul, comisioane interbancare, ce isi plateste o banca alteia. VISA a promis Comisiei Europene ca va reduce comisioanele la 0,3%. In Romania comisionul este de 1%, adica la 100 de lei un leu ramane la banci. Nu e nicio justificare economica ca o tranzactie interna in Romania sa coste mai mult ca procesarea unei tranzactii transfrontaliere. Deci, daca VISA poate sa traiasca cu 0,3% la tranzactiile transfrontaliere, asa cum a promis Bruxelles-ului, cred ca si in Romania poate sa se incadreze in costuri similare", a mai afirmat presedintele Consiliului Concurentei.
In Romania, comisionul interbancar in sistemele VISA si MasterCard este de 1% si, respectiv, 1,2%, in timp ce in tari precum Belgia, Franta, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depaseste 0,8% (pentru cardurile de debit cu chip).
Declansata de Consiliul Concurentei in 2011, investigatia sectoriala pe piata serviciilor de plati bancare a urmarit patru directii principale: modul de determinare a comisioanelor interbancare pe piata cardurilor de plata; modul de determinare a nivelului comisioanelor si taxelor platite de comercianti catre banca acceptanta (care detine POS-ul aflat la comerciant) pentru serviciile prestate in cazul tranzactiilor cu carduri; profitabilitatea sectorului cardurilor de plata; gradul de concentrare a pietei serviciilor de plata cu carduri.
In cadrul acestei investigatii sectoriale au fost solicitate informatii de la 28 banci membre Visa/MasterCard, 22 agenti economici cu obiect de activitate in diverse domenii (hipermarketuri, supermarketuri, agentii de turism, restaurante), organizatiile Visa Europe si MasterCard.
Comisioanele interbancare sunt platile realizate intre bancile acceptante si bancile emitente pentru tranzactiile care presupun utilizarea cardurilor de plata. In cazul tranzactiilor la POS, comisionul interbancar este platit de banca acceptanta (care detine POS-ul aflat la comerciant) catre banca emitenta a cardului si este suportat de catre comerciant si, indirect, de catre consumatori.
In conformitate cu regulile Visa si MasterCard, pana in 2011, comisioanele interbancare erau stabilite de bancile membre ale celor doua organizatii si era de 1%.
Analiza profitabilitatii efectuata de Consiliul Concurentei arata ca rata medie a profitului inregistrata in activitatea de emitere de carduri, in perioada 2009-2011, a fost intre 62,1% si 101,1%, pentru jumatate din bancile intervievate. Totodata, studiul releva ca veniturile incasate de bancile emitente din comisioanele interbancare reprezinta intre 8,1% si 11,2% din totalul veniturilor din activitatea de emitere carduri.
In conditiile in care din veniturile totale au fost extrase veniturile din comisioanele interbancare, peste 50% dintre bancile intervievate au inregistrat o profitabilitate intre 49% si 79%. Ca urmare, activitatea de emitere a cardurilor ramane profitabila, pentru un numar semnificativ de emitenti, chiar si in absenta comisionului interbancar.
Raportul realizat in urma investigatiei sectoriale pe piata serviciilor de plati bancare din Romania este publicat pe site-ul institutiei si este supus dezbaterii publice timp de 30 de zile.
Sursa: agerpres.ro
Foto: economica.net
Reduceri & Promotii
Vezi Reduceri & PromotiiNewsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri zilnic via email