ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
24-01-2014, ora 16:35

CFR SA a activat comandamentele de iarna la nivel central si teritorial

Articol de Cristian Amariei

Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” SA informeaza ca pentru intervalul 24 – 26 ianuarie, au fost activate comandamentele de iarna la nivel central si teritorial care vor functiona in perioada in care sunt anuntate fenomene meteo nefavorabile, conform avertizarii Cod Galben si Cod Portocaliu de ninsori abundente si viscol, in 27 de judete din sudul si sud-estul tarii, inclusiv in Municipiul Bucuresti.

Dispeceratele vor functiona in dispozitiv complet, cele 8 regionale teritoriale de cale ferata fiind dotate cu 34 pluguri de zapada - necesare in orice situatie de urgenta, iar personalul feroviar activat va actiona, functie de evolutia acestor fenomene meteorologice.

Va reamintim ca Administratia Nationala de Meteorologie /ANM/ a emis, vineri, avertizari Cod Galben si Cod Portocaliu de ninsori abundente si viscol, valabile pana duminica seara, in 27 de judete din sudul si sud-estul tarii, inclusiv in Municipiul Bucuresti.

Astfel, in intervalul 24 ianuarie, ora 18,00 - 26 ianuarie, ora 18,00, va fi Cod Portocaliu de ninsori si viscol. In prima parte a intervalului ninsorile vor fi abundente in cea mai mare parte a Olteniei (judetele Mehedinti, Gorj, Dolj si Valcea), unde stratul de zapada va depasi local 30-40 cm, iar vantul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind si troienind zapada.

In cursul zilei de sambata si in noaptea de sambata spre duminica, viscolul se va intensifica in Muntenia, iar in judetele Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Buzau, Braila si Ilfov, inclusiv in Municipiul Bucuresti, temporar vor fi rafale ale vantului de peste 75-80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolita. De asemenea, in acelasi interval de prognoza, va fi in vigoare avertizarea Cod Galben de vant si ninsoare, valabila pe raza de 16 judete din zona de sud si sud-est.

In sudul si estul tarii va ninge, iar vantul va avea intensificari, viscolind ninsoarea. Vitezele vor depasi la rafala 60-70 km/h in sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum si in zona Muntilor Banatului, a Carpatilor Meridionali si de Curbura, zone in care si stratul de zapada va fi consistent. In plus, vor fi precipitatii mixte si se va depune polei local in Dobrogea, iar in prima parte a intervalului si in Banat, sudul Olteniei si al Munteniei. Cantitatile de precipitatii vor depasi pe arii restranse 20 l/mp in 24 de ore. In restul teritoriului ninsorile vor fi in general slabe.

Recomandam publicului calator ca, in perioada de valabilitate a avertizarii Cod Galben si Cod Portocaliu de ninsori abundente si viscol, inainte de efectuarea calatoriei sa verifice informatiile actualizate pe site-ul www.mt.ro, la rubrica Comandamentul de Iarna, accesand direct linkul: http://cci.cfr.ro/mt/default.asp, sau pe site-urile oficiale ale operatorilor de transport feroviar de calatori”, anunta CFR Calatori.

Foto: feroviarul.ro

     
Tag-uri: comandament, iarna, CFR
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii