ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
04-02-2015, ora 08:37

Adrian Sarbu, arestat pentru 30 de zile

Articol de Cristian Amariei
Judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti au decis, in noaptea de marti spre miercuri, arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Adrian Sarbu, pus sub acuzare in dosarul de evaziune fiscala de la Mediafax Group.

In acelasi dosar, magistratii au respins propunerea procurorilor de arestare preventiva a avocatei Liana Petrovici, urmand ca ea sa fie cercetata sub control judiciar.

Decizia instantei nu este definitiva.

Adrian Sarbu a fost retinut luni de procurorii de la Parchetul General, fiind acuzat de savarsirea infractiunilor de instigare la evaziune fiscala (doua acte materiale), spalare de bani (doua acte materiale) si instigare la delapidare.

Avocata Liana Petrovici este acuzata de complicitate la spalare de bani.

Procurorii de la Parchetul General sustin ca, la solicitarea lui Adrian Sarbu, inculpatii Liliana serban, Roxana Dorina Grigoruta, Eugenia Balan (arestata in alta cauza), Sorin Dinu, Daniela Reghina Cozac (cercetata in stare de libertate), Rodica Crisbasan si Dragos Chis, impreuna cu Diana Atanasiu si Dragos Eremia, au folosit o schema infractionala in scopul sustragerii de la plata taxelor catre bugetul de stat, schema in care au fost interpuse mai multe societati comerciale, care au derulat operatiuni fictive, in intervalul 2011 — 2014, in relatia cu beneficiarii drepturilor de autor derulate de societatile din grupul Mediafax (SC Mediafax Grup SA, SC Mediafax SA, SC Apropo Media SRL).

Adrian Sarbu detine 87% din actiunile SC Alerria Management Company SA, societate ce are 99,41378% din SC Mediafax SA, 95% din actiunile SC Apropo Media SRL si 50% din SC Mediafax Group SA (restul de 50 de procente fiind detinute in cote egale de SC Mediafax SA si SC Apropo Media SRL).

Procurorii mai arata ca, desi Sarbu nu indeplinea functii in cadrul acestor societati, se poate spune ca, in fapt, detinea controlul asupra tuturor societatilor din grup, "deciziile acestuia impunandu-se cu putere de lege".

"In acest context, in cadrul sedintelor de bugetare a societatilor, la care a participat, inculpatul Sarbu Adrian a afirmat in mod constant ca nu este dispus sa plateasca taxe la stat si s-a aratat interesat de gasirea unor modalitati concrete de evitare a acestora, la nivelul managementului SC Mediafax Group SA, SC Mediafax SA si SC Apropo Media SRL fiind gandit, astfel, un sistem de eludarea a taxelor care in mod normal si firesc trebuiau virate la bugetul de stat, sens in care s-a hotarat infiintarea de societati in care sa fie transferat capitalul, pentru a fi protejat de sistemul legislativ din Romania, care impunea obligativitatea achitarii acestor taxe. Sistemul creat nu avea ca scop doar sustragerea de la plata catre bugetul general consolidat al statului a taxelor si impozitelor, ci si utilizarea mai departe a sumelor de bani provenite din savarsirea infractiunii de evaziune fiscala in scopul platii de bonusuri pentru functiile de top ale societatilor si in special pentru inculpatul Sarbu Adrian", declara procurorii.

Anchetatorii mai arata ca disimularea adevaratei naturi a provenientei se realiza prin interpunerea in circuitul financiar a mai multor societati de tip fantoma, in conturile carora erau transferate de catre SC Mediafax Group SA importante sume de bani, operatiuni in care erau interpuse alte doua societati comerciale.

Totodata, avocata Liana Petrovici este acuzata ca a participat in cursul lunii aprilie 2014 la o intalnire ce a avut drept scop gasirea unei modalitati in care sa fie inchis soldul de casa existent in balanta contabila a SC TP SA care evidentia, la acea data, o suma in casierie in cuantum de aproximativ 2.100.000 lei, care in realitate lipsea, fiind anterior insusita de catre Adrian Sarbu, in calitate de actionar al societatii prin intermediul SC Alerria Management Company SRL, fiind remisa acestuia prin intermediul directorului general G. G.

Cu aceasta ocazie, Liana Petrovici a intocmit si avizat contractele prin care au fost create circuitele financiare fictive avand drept scop ascunderea si disimularea modului in care sumele de bani au fost insusite din casieria SC TP SA.

Prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului se cifreaza la valoarea de 16.809.964 lei rezultat din savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, la suma de 2.660.000 lei din savarsirea infractiunii de delapidare, fiind supusa spalarii banilor suma de 2.893.607 lei.

Sursa: agerpres.ro
     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii