ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI LOCALE

SANATATE
12-03-2012, ora 11:43

Vitaminele - ce sa iei si ce sa eviti

Articol de Cristian Amariei

Vitaminele si mineralele sunt esentiale pentru sanatate, oamenii de stiinta spunand ca ajuta la prevenirea cancerului, a bolilor de inima si a multor alte probleme de sanatate.

Totusi, nu este neaparata nevoie ca toata lumea sa ia suplimente. De multe ori, acestea sunt chiar contraindicate, conform Health.com. Daca alimentatia ta este una echilibrata, chiar nu este cazul sa apelezi la un asemenea ajutor. Iata cand vitaminele sunt bune, dar doar pe cale naturala.

Beta-carotenul

Beta-carotenul se gaseste in morcovi, cartofi dulci si ardei iute verde. El este un antioxidant care se transforma in corp in vitamina A si este foarte bun pentru vedere, sistem imunitar si o piele frumoasa. Totusi, el nu are un mare rol in prevenirea cancerului. Un studiu din 2004 chiar arata ca suplimentele care il contin pot creste riscul aparitiei cancerului la plamani in cazul celor care fumeaza.

Calciul

Corpul uman are nevoie de calciu, care se gaseste in special in produsele lactate si ajuta oasele sa fie mai sanatoase, prevenind osteoporoza.

Suplimentele nu sunt o idee rea atunci cand vine vorba de calciu, mai ales daca nu esti un mare iubitor al lactatelor si nici al napilor sau ai sardinelor din conserve. Daca ai in familie antecedente de pietre la rinichi, totusi, este bine sa te feresti de astfel de suplimente.

In plus, un studiu din 2010 leaga calciul din suplimente de cresterea riscului de infarct la persoanele in varsta, in special la femeile aflate la menopauza. Sub nicio forma nu este bine sa iei mai mult de 500 de miligrame o data si este bine sa le combini cu vitamina D pentru o mai buna absorbtie.

Acid folic

Acidul folic este cel care previne deteriorarea functiilor neuronale, gasindu-se adesea in cerealele fortifiate, legumele cu frunze inchise la culoare, citrice, paine si paste integrale.

Cu 400 de micrograme de vitamina B pe zi poti sa ai o sanatate de fier, iar pentru femeile insarcinate este recomandata o doza de 600. Cel mai bine este ca aceasta cantitate sa vina din alimentatie.

Fierul

Alimentele cel mai bogate in fier sunt ficatul si alte asemenea organe, iar, daca nu le consumi, nu vei avea suficient din aceasta minerala critica pentru buna functionare si sanatatea globulelor rosii din sange.

Incearca sa-l obtii din produse lactate, care au si proteine slabe, fructe de mare, nuci si legume. S-ar putea sa ai nevoie de suplimente in cazul in care esti anemic, dar asta o poate decide doar medicul, in urma testelor de laborator. In special femeile aflate la menstruatie pot sa aiba nevoie de suplimente.

Multivitaminele

Nu exista prea multe dovezi ca multivitaminele ar preveni cancerul la san, asa ca nu prea are rost sa iei astfel de tablete daca nu ai o alimentatie haotica sau deficitara. Un studiu din 2009 a aratat ca acestea pot cauza aparitia cancerului la femeile aflate la menopauza.

Potasiul

Potasiul poate sa scada presiunea sanguina si sa regleze ritmul inimii, contracarand efectele sodiului in exces. Poti lua suplimente, dar doar daca medicul te sfatuieste in acest sens, caci prea mult potasiu poate dauna, mai ales in randul persoanelor in varsta.

Seleniul

Corpul are nevoie de cantitati mici din acest antioxidant care se gaseste in carne, fructe de mare, oua si paine integrala. 200 de micrograme, zilnic, scad riscul aparitiei cancerului de prostata, plamani si colorectal. Totusi, alte studii arata contrariul, asa ca nu este bine sa iti fortezi organismul cu suplimente, ci sa iei doar ce primesti din mancare.

Vitamina C

Vitamina C se gaseste in concentratii mai mari in citrice, broccoli, ardei iute si fructe de padure, ea ajutand mai ales sistemul imunitar. Este cel mai indicat sa o primesti din alimente.

Vitamina D

Aceasta este vitamina care ajuta corpul sa asimileze calciul, asa ca este vitala. Prea putina vitamina D poate conduce la osteoporoza, deficitul aparand dupa lipsa indelungata de expunere la soare. De asemenea, reduce riscul de diabet 1 si 2, conform unor studii.

Poti consuma unele alimente fortifiate in cazul in care nu te expui la soare, mai ales in lunile de iarna. Suplimentele nu sunt indicate.

Sursa: ziare.com

Foto: a1.ro

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii