In fiecare an, in 20 decembrie, romanii sarbatoresc Ignatul, zi in care este permisa o singura activitate: taierea porcului, urmata de sortarea si prepararea specialitatilor pentru apropiatele sarbatori de Craciun. Nici Ion Creanga nu a uitat sa aminteasca de traditiile legate de pomana porcului.

In vechiul Egipt, desi porcul era considerat un animal dezgustator, oamenii il jertfeau si il mancau, ritual in cinstea zeului Osiris, intr-o anume zi din an. Dupa multe milenii de la atestarea porcului ca divinitate, romanii pastreaza multe elemente ale cultului: il sacrifica ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie), i se imita glasul cu un instrument special, numit surla, apare in folclorul si in jocurile de copii (De-a Poarca, Purceaua) si, mai ales, are o colinda Siva, probabil numele marelui zeu indian, Shiva. Cunoscuta masca a colindatorilor, imbracata si jucata de un fecior (Capra, Turca, Cerbul etc), este inlocuita in colindul Siva cu capul impodobit al porcului jertfit la Ignat. Obiceiul a fost atestat in Europa numai la romani si aromani, iar in Asia la indieni.

Ignat este, se pare o divinitate solara care a preluat numele si data de celebrare a Sfantului Ignatie Teoforul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor. Sacrificiul sangeros al porcului si ritul funerar de incinerare (parlitul porcului) in ziua de Ignat (Ignis = foc) este o practica preistorica care supravietuieste in tinuturile romanesti extracarpatice.

In ajunul Ignatului se fierbe grau, capul familiei il tamaiaza si il binecuvanteaza. Din grau mananca toti ai casei, iar ce ramane se da dimineata la pasari.

Obiceiul sacrificarii porcului de Ignat inca se mai practica prin satele noastre romanesti, pe acolo unde gospodarii cresc porci in propriile curti, pentru ca la Sarbatorile de iarna sa aiba carne proaspata din care sa-si prepare traditionalele mancaruri romanesti: toba, racitura, tochitura, carnati.