Din totalul de 22 de hectare incluse in proiectul de modernizare, 5, 5 sunt in proprietate privata incepand din vara. Reprezentantii Primariei sustin ca terenul in cauza se afla la 300 de metri de zona care trebuie modernizata, in timp ce Prefectul admite existenta acestui impas legal.
Familia Verusi are o hotarare din vara care ii da drept de proprietate asupra unei suprafete de 5, 5 hectare in padurea Ciric, lucru ce pune in impas ducerea la bun sfarsit a proiectului de modernizare. “ Am discutat si cu doamna ministru Elena Udrea si ii vom da domnului Mircea Verusi un teren in alta parte pentru a nu tergiversa si mai mult lucrurile. Nu ne putem permite sa pierdem acest proiect, e prea important pentru zona Iasului” a declarat Prefectul Dragomir Tomaseschi. Saptamana trecuta a fost depusa documentatia necesara despaduririi celor 5 hectare la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare Suceava si urmeaza ca in cursul zilei de maine sa soseasca si autorizatia de despadurire. Pentru fiecare copac taiat in zona, Primaria Iasi va fi nevoita sa planteze alti cinci intr-o zona aleasa de comnu acord cu Ocolul Silvic Iasi. Proiectul a fost criticat chiar la nivel de partid, senatorul PDL Dumitru Oprea ponind o campanie pe internet pentru a impiedica defrisarea padurii Ciric. „ Autoritatile locale refuza de ani buni sa recunoasca dreptul de proprietate al unor cetateni pe locul padurii Ciric. Deai acestia au obtinut sentinte definitive si irevocabile la tribunal. Ba mai mult, terenul lor a fost trecut abuziv in proprietatea Consiliului Local doar pe baza unor referate. Astfel, Primaria se pregateste acum sa taie padurea Ciric pentru un proiect de agrement, desi padurea respectiva este de drept a unor cetateni ai Iasului. Ignorandu-se astfel hotararile instantei. De asemenea, Prefectura Iasi, desi este obligata sa conteste acest abuz al autoritatilor locale, tergiverseaza acest lucru. ” scrie acesta pe blogul sau. Prefectul Tomasesci fusese imputernicit de Comisia Judeteana de Fond Funciar pentru a ataca in instanta titlul prin care Primaria Municipiului Iasi a obtinut, in ianuarie 2009, 392 de hectare de teren in Ciric desi ceruse numai 249 si nu avea dovada de proprietate pentru intreaga suprafata.
Tag-uri:

,

" title="Stiri despre

">