Acum: 3 °C
Astazi:
Max: 6 °C
Min: 1 °C
Maine:
Max: 6 °C
Min: -2 °C
STIRI LOCALE
Presedintele Consiliului Judetean a vizitat bazele de deszapezire
Articol de Alexandra StefanescuPresedintele Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei, a efectuat astazi o vizita de verificare a bazelor de deszapezire. Acesta a vizitat bazele principale de deszapezire de la Iasi, Targu Frumos si Pascani, la acestea adaugandu-se cele trei baze de suport de la Tibanesti, Vladeni si Raducaneni. Presedintele Consiliului Judetean a asigurat toti iesenii ca fata de toti ceilalti ani Judetul Iasi este mult mai bine pregatit pentru a face fata situatiilor de calamitate.
„Pentru prima oara in istoria postdecembrista a Consiliului Judetean am facut un contract-cadru, pe o durata de patru ani, astfel incat asocierea de firme care a castigat acest contract sa se poata pregati si dota suplimentar. Pana acum licitatia era anuala si nimeni nu avea garantia unui contract mai indelungat, prin urmare a unui plan de afaceri mai serios in acest domeniu. Ma bucura faptul ca in bazele de deszapezire au aparut si utilaje noi. Firmele au avut curajul si au cumparat ceea ce am solicitat, adica utilaje noi, de incredere, cu care sa putem interveni in situatiile cele mai grele”, a declarat Cristian Adomnitei.
Asocierea care a castigat licitatia multianuala de deszapezire este formata din SC Eky-Sam SRL Targu Frumos (lider) si SC Enviro Construct SRL Iasi a depus o oferta de 15,9 milioane de lei pentru urmatoarele patru sezoane reci. Asocierea are 40 de utilaje pregatite sa intervina in situatia de deszapezire, mai exact 17 camioane cu sararita, 11 autogredere, 6 freze de zapada si 6 incarcatoare frontale.
„Pe langa acestea mai sunt 20 de utilaje pregatite, stau in stand-by, asteptand un ordin eventual de intrare in actiune suplimentara, in cazul in care vremea e foarte rea si trebuie sa fim prezenti in acelasi timp pe tot cuprinsul judetului. E o provocare foarte mare pentru ca atunci cand ninge interventia trebuie sa fie, in timp real, peste tot. La licitatie am iesit mai ieftin decat in alti ani, adica sub 1.000 de euro pe kilometru pentru sezonul de iarna. Situatia va ramane la fel in toti cei patru ani cat avem contract”, a mai spus Cristian Adomnitei.
Adomnitei a anuntat planurile Consiliului Judetean in acest domeniu pentru viitorul apropiat.
„Consiliul Judetean a achizitionat doua senilate pentru interventii in caz de urgenta. Cele doua utilaje au costat impreuna aproximativ 400.000 de lei. Ele vor ramane in grija si in operarea Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Acestea urmeaza a fi livrate in cursul acestei luni si vor putea fi utilizate in aceasta iarna. O alta premiera este si faptul ca, la initiativa Consiliului Judetean Iasi, Regiunea de Nord-Est este singura regiune din tara care va cumpara 25 de freze noi de zapada de mare putere. Acestea vor fi achizitionate prin intermediul fondurilor europene. Cinci dintre aceste freze vor reveni Judetului Iasi si vor fi tot in custodia Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta”, a declarat Cristian Adomnitei.
Totodata, Daniel Minciuna, Directorul Directiei Judetene de Administrare a Drumurilor si Podurilor, a anuntat ca, fata de ceilalti ani, toate utilajele care vor fi utilizate la deszapezire vor fi monitorizate GPS.
„Pana vinerea viitoare pe toate cele 40 de utilaje care se afla sub contract cu Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor vor fi montate sisteme de supraveghere de tip GPS. Le vom monta si vor fi operationale de la finalul saptamanii viitoare. Pentru aceste sisteme noi am alocat 93.000 de lei, dar probabil suma finala va creste pentru ca am dorit ca totul sa poata fi vizionat si de pe internet”, a afirmat Daniel Minciuna.
Reduceri & Promotii
Vezi Reduceri & PromotiiNewsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri zilnic via email