Acum: 3 °C
Astazi:
Max: 6 °C
Min: 1 °C
Maine:
Max: 6 °C
Min: -2 °C
STIRI LOCALE
Premiera spectacolului „O harababura!”, la Teatrul "Luceafarul"
Articol de Madalina IrimiaPrima premiera a lui 2012 la Teatrul "Luceafarul" are la baza una dintre lucrarile pentru scena ale lui Ion Sava, o "pantomima cu zgomote" pe care echipa de realizatori a inscenat-o sub titlul „O harababura!”. Regizorul Ion Ciubotaru si scenografa Daniela Dragulescu au transpus scenariul intr-un spectacol nonverbal, in care intimplarile sint spuse prin alte mijloace artistice decit cuvintele.
Mijloacele utilizate pentru O harababura! sint, conform indicatiilor autorului, "zgomotele", adica onomatopeele, dar si mastile, pantomima, miscarea scenica, dansul, muzica, eclerajul etc. Povestea artistului care e neinteles de cei din jur (personificati, ca in fabule, de exemplare din regnul animal) e foarte actuala. Patru actori (Emanuel Florentin, Beatrice Engel, Beatrice Volbea si Adrian Buliga) interpreteaza nu mai putin de 12 roluri, intr-o reprezentatie la interferenta spectacolului de teatru, circ, coregrafic, de animatie.
Ion Ciubotaru, regizorul spectacolului, precizeaza ca "de cind omul si-a descoperit darul vorbirii, a exersat continuu, vorbind tot mai mult si mai mult, astfel incit in prezent ne-am ratacit in labirintul cuvintelor de tot soiul, unele cu sens, alte seci. Spectacolul nostru incearca sa ne intoarca la momentul aparitiei limbii vorbite, adica in lumea gestului, pantomimei, animatiei. Se spune ca vorba a aparut din nevoia de a masca adevarul si emotia. Limbajul nonverbal presupune o sinceritate autentica, el nu poate fi trucat. De aceea, am incercat sa revenim la transmiterea unor emotii si mesaje prin expresie corporala."
Primul spectacol cu public este programat duminica, 5 februarie, ora 11,30, la sala mare. Reprezentatia dureaza 50 minute si se adreseaza unui public cu virsta peste 7 ani.
Despre Ion Sava, artistul care s-a remarcat prin accentele inovatoare asezate in teatrul romanesc interbelic, Tudor Arghezi scria ca piesele sale de teatru trebuie "cautate, gasite, publicate si jucate", pentru ca sint "adevarate modele de substanta pentru dramaturgie". Creator ale carui viziuni erau sincrone cu tendintele europene ale momentului, Ion Sava a fost foarte legat de Iasi, de Teatrul National, unde a functionat ca regizor. Apoi a plecat la Bucuresti, fiind perceput ca o figura importanta a artei scenice nationale, Liviu Ciulei numindu-l "primul regizor modern roman". E, din pacate, pe nedrept uitat, piesele sale fiind foarte rar jucate.
Reduceri & Promotii
Vezi Reduceri & PromotiiNewsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri zilnic via email