Miercuri, 15 decembrie, deputatul PDL Petru Movila a anuntat printr-un comunicat de presa ca Spitalul de Copii ,,Sfanta Maria” va beneficia de un tomograf in valoare de 1,5 milioane lei.
,,Ma bucur ca in sfirsit aceasta unitate medicala are un aparat nou, de acest tip pentru care si eu, ca deputat de Iasi, membru in Comisia pentru Sanatate a Camerei Deputatilor, am facut nenumarate demersuri si adrese la Ministerul Sanatatii pentru alocare de fonduri”, a mentionat parlamentarul iesean.
Membru in Comisia pentru Sanatate a Camerei Deputatilor, Petru Movila a intreprins o serie de demersuri, la Ministerul Sanatatii, pentru alocarea de fonduri in vederea achizitionarii de aparatura de inalta performanta, necesara pentru investigarea si tratarea tinerilor pacienti.
,,Voi sprijini in continuare ca spitalul sa obtina o alocare bugetara si pentru un RMN deoarece este una dintre unitatile medicale din Iasi care deserveste pacienti din toata zona Moldovei si nu numai, fiind absoluta nevoie de un astfel de aparat. Apreciez, de asemenea, si energia cu care conducerea Spitalului de Copii se straduie in acest sens”, a adaugat deputatul democrat-liberal.
Fondurile pentru achizitionarea computerului tomograf au fost alocate de Ministerul Sanatatii, in cofinantare cu Consiliul Judetean Iasi.
Tag-uri:

,

" title="Stiri despre

">