ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI LOCALE

SOCIAL
12-06-2016, ora 09:16

Pacientii Spitalului de Neurochirurgie din Iasi vor fi instiintati, la internare, despre consecintele juridice ale darii de mita

Articol de Cristian Amariei
Toti pacientii care se interneaza la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi vor semna un formular in care li se aduc la cunostinta prevederile Codului Penal privind darea de mita, masura fiind luata dupa ce un medic al unitatii a fost plasat in arest la domiciliu dupa ce ar fi primit 1.800 de lei de la trei pacienti, pentru a le face examene RMN, potrivit News.ro.

Comitetul Director al Spitalului de Neurochirurgie din Iasi a decis ca fiecare pacient sa fie instiintat, in momentul internarii, despre ceea ce i s-ar putea intampla, din punct de vedere juridic, in cazul in care da mita medicilor sau asistentilor medicali.

Astfel, fiecare pacient va completa si va semna un formular prin care i se vor aduce la cunostinta prevederile din Codul Penal care vizeaza infractiunea de dare de mita.

„Vrem sa descurajam acest fenomen, iar pentru asta avem nevoie si de sprijinul pacientilor”, a declarat, pentru News.ro, un reprezentant al conducerii Spitalului de Neurochirurgie din Iasi.

Totodata, angajatilor spitalului li se va incheia un act aditional la contractul de munca, prin care acestia vor fi informati, la randul lor, despre prevederile Codului Penal privind luarea de mita.

De asemenea, cadrele medicale din spitalul iesean vor fi obligate sa inregistreze in registrul de consultatii fiecare bolnav si nu vor fi permise consultatii la cabinetele acestora, ci doar la camerele de garda si de consultatii, de la triajul spitalului.

In plus, toti angajatii care fac incasari, plati si care gestioneaza numerar vor fi obligati sa declare sefului direct, la venire si la plecare, sumele de bani pe care le au asupra lor. Totodata, medicii radiologi din spital nu vor mai face investigatii decat la recomandarea medicilor specialisti, iar investigatiile nejustificate se vor imputa medicului care le-a facut.

In 4 iunie, seful Laboratorului de Radiologie si Imagistica de la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi, Eduard Moldovanu, a fost plasat in arest la domiciliu, fiind suspectat ca a primit 1.800 de lei mita de la trei pacienti pentru a le face examene RMN.

Surse judiciare afirmau ca, in urma perchezitiilor facute la locuinta medicului Eduard Moldovanu, au fost gasiti 200.000 de euro, care, conform procurorilor, reprezinta „o suma care nu poate fi justificata analizand si declaratia de avere a inculpatului, care se afla la dosarul cauzei”.

Judecatorii au mai hotarat ca infirmierul Dan Ionut Aranyosi, de la aceeasi unitate medicala, sa fie cercetat sub control judiciar, el fiind acuzat ca intermedia mita, primind in schimb o parte din banii destinati medicului.

Purtatorul de cuvant al Spitalului de Neurochirurgie din Iasi, Marius Dabija, declara ca spera ca medicul si infirmierul sa-si dovedeasca nevinovatia.

Anterior, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Iasi au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea sefului Laboratorului de Radiologie si Imagistica medicala de la Spitalul de Neurochirurgie „N. Oblu” din Iasi, Eduard Moldovanu, pentru luare de mita si abuz in serviciu, ambele in forma continuata, si a infirmierului Dan Ionut Aranyosi, pentru complicitate la luare de mita si complicitate la abuz in serviciu, in forma continuata.

De asemenea, procurorii anticoruptie au dispus masura controlului judiciar pentru Elena Carmen Gherman si Maria Margdalena Rindasu, asistente medicale la Laboratorul de Imagistica Medicala al Spitalului „N. Oblu” din Iasi, pentru luare de mita si abuz in serviciu.

Totodata, cele doua asistente au primit interdictia de a-si exercita profesia la Laboratorul de Imagistica Medicala al spitalului iesean.

In 18 martie, 13 mai si 3 iunie, medicul Eduard Moldovanu a pretins si a primit cate 600 de lei (in total 1.800 de lei) mita de la trei pacienti pentru efectuarea unor examene RMN pentru coloana, interpretarea rezultatelor si prescrierea de tratamente.

„In niciuna dintre situatii, inculpatul Moldovanu Eduard nu a inregistrat in evidentele unitatii medicale investigatiile facute si sumele percepute pentru examenele RMN, cu consecinta prejudicierii bugetului Spitalului de Neurochirurgie Iasi cu o paguba reprezentata de costul real al investigatiilor medicale, respectiv suma totala de 2.000 de lei”, se arata intr-un comunicat al DNA.

In 27 ianuarie, Elena Carmen Gherman, asistenta medicala la Laboratorului de Radiologie si Imagistica medicala al Spitalului „N. Oblu” din Iasi, a pretins si a primit de la un pacient suma de 350 de lei pentru efectuarea unui examen CT cranian.

De asemenea, 11 februarie, Maria Magdalena Rindasu, asistenta medicala la acelasi laborator, a pretins si a primit 300 de lei de la un pacient pentru un examen RMN la genunchi.

„Cele doua inculpate si-au incalcat atributiile de serviciu si nu au inregistrat in evidentele unitatii medicale sumele percepute pentru efectuarea examenelor CT cranian si RMN de genunchi, cu consecinta prejudicierii bugetului Spitalului de Neurochirurgie Iasi cu o paguba reprezentata de costul real al investigatiilor medicale in suma totala de 750 de lei”, mai arata DNA.

La randul sau, Dan Ionut Aranyosi, infirmier la Spitalul de Neurochirurgie „N. Oblu” din Iasi, a intermediat legatura dintre pacienti si cadrele medicale si a negociat pretul, primind in schimb o parte din beneficii.

Sursa: digi24.ro
     
Tag-uri: iasi, pacienti, spital, mita
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii