ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 
1 = LEI

STIRI LOCALE

POLITIC
20-06-2011, ora 11:19

PNL Iasi a prezentat capitolul privind Protectia Sociala din Programul de Guvernare Locala

Articol de Alexandra Stefanescu

Liberalii ieseni au prezentat, duminica, in cadrul unei dezbateri, un nou capitol - ''Protectia Sociala - O chestiune de bun-simt'', din Programul de Guvernare Locala.

La eveniment au fost prezenti reprezentanti ai societatii civile, membri ai organizatiei Partidului National Liberal Iasi, deputatul Cristian Adomnitei, presedintele Organizatiei Municipale a PNL Iasi, Victor Chirila, vicepresedintele Consiliului Judetean Iasi si prof. dr. Camelia Gavrila, consilier local si coordonator al Comisiilor de specialitate din PNL Iasi. Discutiile s-au axat pe cheltuirea judicioasa si corecta, pentru cei care au nevoie, a resurselor generate de primele capitole.

Cu acest prilej, deputatul Cristian Adomnitei a declarat ca trebuie facuta o distinctie foarte clara intre cei care sunt asigurati social, adica pensionarii si somerii, si cei care sunt asistati social, cum sunt persoanele cu handicap sau persoanele cu venituri mici pe membru de familie. "Cauzele sunt diferite, prin urmare si solutiile cautate sunt diferite. Dintre propunerile regasite in programul nostru - pe care eu personal le apreciez foarte mult - sunt Biblioteca Vie, apoi chestiunile care tin de voluntariat. Nu sunt de neglijat nici aspectele care tin de achizitionarea, chiar si din piata libera pana la momentul constructiei, a unor apartamente sociale si imbogatirea zestrei sociale a Primariei. Aceste apartamente nu sunt pentru vanzarea de catre Primarie, ci sunt pentru rezolvarea acestor probleme sociale, care, din pacate, sunt suficient de numeroase in orasul nostru, care nu are resursele altora pentru a putea sa trateze cu succes aceasta problematica a protectiei sociale'', a declarat Adomnitei.

La randul sau, prof. dr. Camelia Gavrila a apreciat ca acest capitol de protectie sociala este extrem de important, deoarece demonstreaza viziunea liberala, dincolo de interesul si focalizarea pe dezvoltare economica, pe sustinerea liberei initiative, concepte esential liberale, preocuparea pentru cei defavorizati, pentru categoriile vulnerabile. In opinia sa, programul este coerent, este interesant, pentru ca pleaca de la diagnoza si de la o stare de fapt, constata birocratia excesiva, absenta unor programe de interventie, dificultatile cu care se confrunta beneficiarul si vine cu un set de masuri. Ea a adaugat ca unele tin de legislatie si de modificari la nivel de macropolitici, altele insa sunt chiar in sarcina administratiei locale si sunt realizabile.

"Personal, consider ca trebuie sustinut mai departe conceptul de voluntariat, educat de la tanara generatie si mers spre persoanele adulte, pentru o mai buna implicare civica in tot ceea ce inseamna comunitate si problemele comunitatii. Cred ca bursele sociale sunt foarte importante pentru ca pot sustine tinerii din mediile defavorizate, dar buni la invatatura, care isi merita sansa tocmai in virtutea principiului accesului egal la educatie. Cred ca o Primarie responsabila, cu un consiliu local implicat, trebuie sa creeze platforme prin care oamenii de afaceri, agentii economici sa fie motivati pentru a investi si a se implica in proiecte de factura sociala. Restul, chestiunile care tin de esenta persoanelor cu handicap, centrele de socializare pentru acestia, problemele copiilor fara parinti alaturi, toate necesita proiecte de interventie, iar o guvernare liberala o va face cu mult mai multa responsabilitate", a adaugat Camelia Gavrila.

De asemenea, Corina Chiriac, coordonatoarea capitolului, a subliniat ca protectia sociala, in viziunea liberala, vizeaza sustinerea segmentelor defavorizate prin programe sociale active, dezvoltate in parteneriat public-privat, care sa puna accentul pe crearea unor mecanisme de activare si integrare sociala a persoanelor cu nevoi sociale sau speciale. "Este o chestiune de bun-simt pentru orice administratie sa aloce atat resurse suficiente, cat si atentia si priceperea cuvenita pentru sustinerea persoanelor aflate in dificultate. Mentinerea acestora intr-o permanenta nevoie de asistenta din partea statului perpetueaza o stare de fapt care a impovarat dintotdeauna sistemul. Folosirea resurselor pentru dezvoltarea unor proiecte sociale bine gandite este o dovada de intelepciune si de gandire proactiva pe termen lung", a conchis Corina Chiriac.

Tag-uri:

,

" title="Stiri despre

">

Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (1)  
Erickaller,  19.06.2017 18:48

wh0cd253832 trazodone buy seroquel motrin

Comentariul tau:
 
Toate campurile sunt obligatorii