E tunsa baieteste, insa emana o feminitate duioasa. E modesta, cu toate ca numele ei a facut inconjurul lumii. Foarte atenta la detalii, cel mai adesea tace si asculta, iar putinele-i vorbe tradeaza o melancolie dulce si in acelasi timp o mare dragoste: fata de oameni, scena, public si - mai mult decat orice - fata de arta si meseria pe care o practica.

Actrita Anamaria Marinca a revenit la Iasi, orasul ei natal, cu ocazia celei de-a zecea editii a Festivalului de Film Francez, unde a fost prezentat, in premiera, filmul “Un nuage dans un verre d’eau”, in care aceasta joaca rolul principal. Despre proiectele ei cinematografice, pasiunea pentru piesele de teatru, dar si despre viata “mereu pe drumuri” a unui actor cititi mai multe intr-un interviu acordat in EXCLUSIVITATE reporterilor Cronicii de Iasi.

Cronica de Iasi: Te-ai intors la Iasi, te-ai intors acasa?

Anamaria Marinca: Da, am venit cu mare drag. Din pacate, nu am avut inca timp sa-mi fac o impresie despre Iasi, despre cum am regasit Iasul. Am fost si de Craciun acasa, asa ca nu am lipsit foarte mult.

C.d.I.: Spune-ne mai multe despre participarea la acest Festival de Film Francez.

A.M.: Mi-a placut foarte mult atmosfera din aceasta seara (n.r.: 15 martie a.c.), am fost si la filmul de dinainte („Incendies”, in regia lui Denis Villeneuve). Am fost foarte bucuroasa ca filmul a fost deja vazut si prezentat acasa. Am avut ocazia sa-l arat si parintilor mei si fratelui meu, care au fost aici, l-am vazut si eu pentru prima data in varianta finala. Si sper sa revin cu filme in limba franceza.

C.d.I.: Cum te-ai simtit vizionand pentru prima oara filmul intr-o sala plina de oameni? Ai simtit publicul vibrand? 

A.M.: Nu stiu daca au vibrat, dar au urmarit cu atentie si asa m-a bucurat. E un film de o anumita factura, imbina fantasticul cu realul. Are un umor foarte special, un umor negru. Nu stiu daca sunt personajele potrivite pentru a testa atmosfera. Este un film pe care nu stiu daca vor mai avea ocazia sa-l vada pe marele ecrane din Iasi. Eu sper ca da, dar nu stiu ce soarta va avea.

C.d.I.: Ai declarat la un moment dat ca iti trebuie cel putin doua-trei vizionari ale unui film de-al tau, pentru a-l putea privi obiectiv. De cate ori ar trebui sa mai vezi acest film?

A.M.: (Zambeste) Probabil ca de cateva ori. Eram un pic mai tanara cand spuneam lucrurile astea, lucrurile se mai schimba. E un proces destul de ciudat sa te privesti pentru o ora si jumatate. Nu sunt o fire vanitoasa, sunt destul de critica si observ multe lucruri, mai multe poate decat spectatorul obisnuit. Stiu exact cate duble am filmat pentru fiecare scena, stiu ce a mers bine, ce nu a mers bine. Intotdeauna e loc de mai bine.

C.d.I.: Esti un cameleon doar pe scena, pe platoul de filmare sau si-n viata de zi cu zi?

A.M.: (rade) Sunt un cameleon?! Nu stiu, trebuie intrebati prietenii, spectatorii, nu stiu. Ma schimb cu fiecare rol putin cate putin, imi insusesc de fiecare data o alta existenta, asa ca probabil face parte din natura actorului, nu din a mea, in mod special.

“Actorii de cinema sunt foarte puternici, capabili de a trai emotii foarte puternice, de a intelege o situatie psihologica foarte rapid si de a o si incarna.”

C.d.I.: In multe din filmele in care ai jucat se scot la iveala monstri ai lumii in care traim, monstri pe care nu ii cunoastem sau ii ignoram (prostitutie, avort, crime de razboi, s.a.). Cum te provoaca pe tine acest lucru, atat ca actor, cat mai ales ca om?

A.M.: Ma intereseaza marginea mai mult decat centrul. Ma intereseaza tipul acesta de societate marginala si cum functioneaza ea. Mi se pare mult mai adevarata si mai vie. Vehiculeaza niste adevaruri, valori si non-valori, e o lume colorata, foarte seducatoare pentru un actor.

La rolul acesta (n.r.: Anna din “Un nuage dans un verre d’eau”), de exemplu, nu mi s-a parut lucrul cel mai important profesia domnisoarei (n.r.: prostituata), ci unul secundar. M-a interesat foarte mult relatia dintre ea si Gamil Ratib, un actor egiptean fantastic. Este o slujba aleasa de buna voie, nu e povestea repetata dintr-un film pe care l-am facut, “Sex Traffic”. Nu mi s-a parut subiectul principal. Este un film al unei mari prietenii, a unei mari povesti de dragoste dintre ea si “monsieur Noun”. Povestea, pe mine asta ma intereseaza.

C.d.I.: Cat de greu iti este sa te documentezi pentru astfel de roluri (pline de emotii si incarcare psihologica)?

A.M.: E in primul rand vorba de imaginatie si de capacitatea de concentrare, mai ales in film, cand de obicei nu ai o perioada de repetitie, pentru a putea fixa niste lucruri. Bineinteles ca ma documentez, dar citesc in limita timpului. Am acces la aceeasi informatie la care ar avea acces toata lumea.

Filmul e despre tot ce nu se spune, important e cum inventezi omul acesta pe care trebuie sa-l interpretezi. In general, actorii de cinema sunt foarte impulsivi, spontani, foarte puternici, capabili de a trai emotii foarte puternice, de a intelege o situatie psihologica foarte rapid, si de a o si incarna.

Detaliul este foarte important si umanitatea care se naste; ea pare naturala dar de fapt e artificiala. Acolo e “problema” intr-adevar cu cinema-ul, cu actoria, nu in imitarea unei realitati.

C.d.I.: Ai declarat in repetate randuri ca esti obsedata de ideea de u" title="Stiri despre

(* Clipul video nu contine interviul integral)

E tunsa baieteste, insa emana o feminitate duioasa. E modesta, cu toate ca numele ei a facut inconjurul lumii. Foarte atenta la detalii, cel mai adesea tace si asculta, iar putinele-i vorbe tradeaza o melancolie dulce si in acelasi timp o mare dragoste: fata de oameni, scena, public si - mai mult decat orice - fata de arta si meseria pe care o practica.

Actrita Anamaria Marinca a revenit la Iasi, orasul ei natal, cu ocazia celei de-a zecea editii a Festivalului de Film Francez, unde a fost prezentat, in premiera, filmul “Un nuage dans un verre d’eau”, in care aceasta joaca rolul principal. Despre proiectele ei cinematografice, pasiunea pentru piesele de teatru, dar si despre viata “mereu pe drumuri” a unui actor cititi mai multe intr-un interviu acordat in EXCLUSIVITATE reporterilor Cronicii de Iasi.

Cronica de Iasi: Te-ai intors la Iasi, te-ai intors acasa?

Anamaria Marinca: Da, am venit cu mare drag. Din pacate, nu am avut inca timp sa-mi fac o impresie despre Iasi, despre cum am regasit Iasul. Am fost si de Craciun acasa, asa ca nu am lipsit foarte mult.

C.d.I.: Spune-ne mai multe despre participarea la acest Festival de Film Francez.

A.M.: Mi-a placut foarte mult atmosfera din aceasta seara (n.r.: 15 martie a.c.), am fost si la filmul de dinainte („Incendies”, in regia lui Denis Villeneuve). Am fost foarte bucuroasa ca filmul a fost deja vazut si prezentat acasa. Am avut ocazia sa-l arat si parintilor mei si fratelui meu, care au fost aici, l-am vazut si eu pentru prima data in varianta finala. Si sper sa revin cu filme in limba franceza.

C.d.I.: Cum te-ai simtit vizionand pentru prima oara filmul intr-o sala plina de oameni? Ai simtit publicul vibrand? 

A.M.: Nu stiu daca au vibrat, dar au urmarit cu atentie si asa m-a bucurat. E un film de o anumita factura, imbina fantasticul cu realul. Are un umor foarte special, un umor negru. Nu stiu daca sunt personajele potrivite pentru a testa atmosfera. Este un film pe care nu stiu daca vor mai avea ocazia sa-l vada pe marele ecrane din Iasi. Eu sper ca da, dar nu stiu ce soarta va avea.

C.d.I.: Ai declarat la un moment dat ca iti trebuie cel putin doua-trei vizionari ale unui film de-al tau, pentru a-l putea privi obiectiv. De cate ori ar trebui sa mai vezi acest film?

A.M.: (Zambeste) Probabil ca de cateva ori. Eram un pic mai tanara cand spuneam lucrurile astea, lucrurile se mai schimba. E un proces destul de ciudat sa te privesti pentru o ora si jumatate. Nu sunt o fire vanitoasa, sunt destul de critica si observ multe lucruri, mai multe poate decat spectatorul obisnuit. Stiu exact cate duble am filmat pentru fiecare scena, stiu ce a mers bine, ce nu a mers bine. Intotdeauna e loc de mai bine.

C.d.I.: Esti un cameleon doar pe scena, pe platoul de filmare sau si-n viata de zi cu zi?

A.M.: (rade) Sunt un cameleon?! Nu stiu, trebuie intrebati prietenii, spectatorii, nu stiu. Ma schimb cu fiecare rol putin cate putin, imi insusesc de fiecare data o alta existenta, asa ca probabil face parte din natura actorului, nu din a mea, in mod special.

“Actorii de cinema sunt foarte puternici, capabili de a trai emotii foarte puternice, de a intelege o situatie psihologica foarte rapid si de a o si incarna.”

C.d.I.: In multe din filmele in care ai jucat se scot la iveala monstri ai lumii in care traim, monstri pe care nu ii cunoastem sau ii ignoram (prostitutie, avort, crime de razboi, s.a.). Cum te provoaca pe tine acest lucru, atat ca actor, cat mai ales ca om?

A.M.: Ma intereseaza marginea mai mult decat centrul. Ma intereseaza tipul acesta de societate marginala si cum functioneaza ea. Mi se pare mult mai adevarata si mai vie. Vehiculeaza niste adevaruri, valori si non-valori, e o lume colorata, foarte seducatoare pentru un actor.

La rolul acesta (n.r.: Anna din “Un nuage dans un verre d’eau”), de exemplu, nu mi s-a parut lucrul cel mai important profesia domnisoarei (n.r.: prostituata), ci unul secundar. M-a interesat foarte mult relatia dintre ea si Gamil Ratib, un actor egiptean fantastic. Este o slujba aleasa de buna voie, nu e povestea repetata dintr-un film pe care l-am facut, “Sex Traffic”. Nu mi s-a parut subiectul principal. Este un film al unei mari prietenii, a unei mari povesti de dragoste dintre ea si “monsieur Noun”. Povestea, pe mine asta ma intereseaza.

C.d.I.: Cat de greu iti este sa te documentezi pentru astfel de roluri (pline de emotii si incarcare psihologica)?

A.M.: E in primul rand vorba de imaginatie si de capacitatea de concentrare, mai ales in film, cand de obicei nu ai o perioada de repetitie, pentru a putea fixa niste lucruri. Bineinteles ca ma documentez, dar citesc in limita timpului. Am acces la aceeasi informatie la care ar avea acces toata lumea.

Filmul e despre tot ce nu se spune, important e cum inventezi omul acesta pe care trebuie sa-l interpretezi. In general, actorii de cinema sunt foarte impulsivi, spontani, foarte puternici, capabili de a trai emotii foarte puternice, de a intelege o situatie psihologica foarte rapid, si de a o si incarna.

Detaliul este foarte important si umanitatea care se naste; ea pare naturala dar de fapt e artificiala. Acolo e “problema” intr-adevar cu cinema-ul, cu actoria, nu in imitarea unei realitati.

C.d.I.: Ai declarat in repetate randuri ca esti obsedata de ideea de u">

(* Clipul video nu contine interviul integral)

E tunsa baieteste, insa emana o feminitate duioasa. E modesta, cu toate ca numele ei a facut inconjurul lumii. Foarte atenta la detalii, cel mai adesea tace si asculta, iar putinele-i vorbe tradeaza o melancolie dulce si in acelasi timp o mare dragoste: fata de oameni, scena, public si - mai mult decat orice - fata de arta si meseria pe care o practica.

Actrita Anamaria Marinca a revenit la Iasi, orasul ei natal, cu ocazia celei de-a zecea editii a Festivalului de Film Francez, unde a fost prezentat, in premiera, filmul “Un nuage dans un verre d’eau”, in care aceasta joaca rolul principal. Despre proiectele ei cinematografice, pasiunea pentru piesele de teatru, dar si despre viata “mereu pe drumuri” a unui actor cititi mai multe intr-un interviu acordat in EXCLUSIVITATE reporterilor Cronicii de Iasi.

Cronica de Iasi: Te-ai intors la Iasi, te-ai intors acasa?

Anamaria Marinca: Da, am venit cu mare drag. Din pacate, nu am avut inca timp sa-mi fac o impresie despre Iasi, despre cum am regasit Iasul. Am fost si de Craciun acasa, asa ca nu am lipsit foarte mult.

C.d.I.: Spune-ne mai multe despre participarea la acest Festival de Film Francez.

A.M.: Mi-a placut foarte mult atmosfera din aceasta seara (n.r.: 15 martie a.c.), am fost si la filmul de dinainte („Incendies”, in regia lui Denis Villeneuve). Am fost foarte bucuroasa ca filmul a fost deja vazut si prezentat acasa. Am avut ocazia sa-l arat si parintilor mei si fratelui meu, care au fost aici, l-am vazut si eu pentru prima data in varianta finala. Si sper sa revin cu filme in limba franceza.

C.d.I.: Cum te-ai simtit vizionand pentru prima oara filmul intr-o sala plina de oameni? Ai simtit publicul vibrand? 

A.M.: Nu stiu daca au vibrat, dar au urmarit cu atentie si asa m-a bucurat. E un film de o anumita factura, imbina fantasticul cu realul. Are un umor foarte special, un umor negru. Nu stiu daca sunt personajele potrivite pentru a testa atmosfera. Este un film pe care nu stiu daca vor mai avea ocazia sa-l vada pe marele ecrane din Iasi. Eu sper ca da, dar nu stiu ce soarta va avea.

C.d.I.: Ai declarat la un moment dat ca iti trebuie cel putin doua-trei vizionari ale unui film de-al tau, pentru a-l putea privi obiectiv. De cate ori ar trebui sa mai vezi acest film?

A.M.: (Zambeste) Probabil ca de cateva ori. Eram un pic mai tanara cand spuneam lucrurile astea, lucrurile se mai schimba. E un proces destul de ciudat sa te privesti pentru o ora si jumatate. Nu sunt o fire vanitoasa, sunt destul de critica si observ multe lucruri, mai multe poate decat spectatorul obisnuit. Stiu exact cate duble am filmat pentru fiecare scena, stiu ce a mers bine, ce nu a mers bine. Intotdeauna e loc de mai bine.

C.d.I.: Esti un cameleon doar pe scena, pe platoul de filmare sau si-n viata de zi cu zi?

A.M.: (rade) Sunt un cameleon?! Nu stiu, trebuie intrebati prietenii, spectatorii, nu stiu. Ma schimb cu fiecare rol putin cate putin, imi insusesc de fiecare data o alta existenta, asa ca probabil face parte din natura actorului, nu din a mea, in mod special.

“Actorii de cinema sunt foarte puternici, capabili de a trai emotii foarte puternice, de a intelege o situatie psihologica foarte rapid si de a o si incarna.”

C.d.I.: In multe din filmele in care ai jucat se scot la iveala monstri ai lumii in care traim, monstri pe care nu ii cunoastem sau ii ignoram (prostitutie, avort, crime de razboi, s.a.). Cum te provoaca pe tine acest lucru, atat ca actor, cat mai ales ca om?

A.M.: Ma intereseaza marginea mai mult decat centrul. Ma intereseaza tipul acesta de societate marginala si cum functioneaza ea. Mi se pare mult mai adevarata si mai vie. Vehiculeaza niste adevaruri, valori si non-valori, e o lume colorata, foarte seducatoare pentru un actor.

La rolul acesta (n.r.: Anna din “Un nuage dans un verre d’eau”), de exemplu, nu mi s-a parut lucrul cel mai important profesia domnisoarei (n.r.: prostituata), ci unul secundar. M-a interesat foarte mult relatia dintre ea si Gamil Ratib, un actor egiptean fantastic. Este o slujba aleasa de buna voie, nu e povestea repetata dintr-un film pe care l-am facut, “Sex Traffic”. Nu mi s-a parut subiectul principal. Este un film al unei mari prietenii, a unei mari povesti de dragoste dintre ea si “monsieur Noun”. Povestea, pe mine asta ma intereseaza.

C.d.I.: Cat de greu iti este sa te documentezi pentru astfel de roluri (pline de emotii si incarcare psihologica)?

A.M.: E in primul rand vorba de imaginatie si de capacitatea de concentrare, mai ales in film, cand de obicei nu ai o perioada de repetitie, pentru a putea fixa niste lucruri. Bineinteles ca ma documentez, dar citesc in limita timpului. Am acces la aceeasi informatie la care ar avea acces toata lumea.

Filmul e despre tot ce nu se spune, important e cum inventezi omul acesta pe care trebuie sa-l interpretezi. In general, actorii de cinema sunt foarte impulsivi, spontani, foarte puternici, capabili de a trai emotii foarte puternice, de a intelege o situatie psihologica foarte rapid, si de a o si incarna.

Detaliul este foarte important si umanitatea care se naste; ea pare naturala dar de fapt e artificiala. Acolo e “problema” intr-adevar cu cinema-ul, cu actoria, nu in imitarea unei realitati.