A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: imagejpeg(): Unable to open '/var/www/ro.cronicadeiasi/public_html/images/tmp/captcha/1719865550.3838.jpg' for writing: No space left on device

Filename: plugins/captcha_pi.php

Line Number: 924

Elevii ieseni au sustinut astazi prima proba la simularea examenelor nationale
ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI LOCALE

EDUCATIE
22-04-2013, ora 17:36

Elevii ieseni au sustinut astazi prima proba la simularea examenelor nationale

Articol de Alexandra Stefanescu

Elevii din clasele terminale au sustinut astazi proba scrisa la disciplina Limba si literatura romana, la ultima din cele trei simulari ale examenelor nationale stabilite de catre Inspectoratul Scolar Judetean Iasi. Variantele au fost realizate de catre o comisie coordonata de catre inspectorii de specialitate, fiind respectate programele scolare si modelele postat pe site-ul M.E.N. pentru Evaluare Nationala si Bacalaureat.

In ceea ce priveste varianta conceputa pentru elevii din clasa a VIII-a, se poate afirma ca, in ansamblu, aceasta are un grad mediu de dificultate. Primul subiect, cu un total de 42 de puncte, valorifica un text nestudiat – Bradul si firul de iarba de Cincinat Pavelescu, pe marginea caruia au fost formulate cerinte vizand, in general, intelegerea acestuia. Prima compunere le-a solicitat elevilor sa argumenteze apartenenta poeziei mentionate la specia literara fabula, urmarind anumite repere date, specifice unei astfel de sarcini de lucru.

Cel de-al doilea subiect, caruia i se acorda un total de 36 de puncte, valorifica un text nonliterar, mai exact un fragment dintr-un articol despre brad, realizat intr-un limbaj stiintific. Daca majoritatea cerintelor de la subpunctul A verifica rigoarea cunostintelor de vocabular, morfologie si sintaxa dobandite in anii de gimnaziu, compunerea de la subpunctul B evidentiaza si abilitatile de a relata o intamplare, imaginara sau reala.

In afara celor 10 puncte din oficiu, s-au acordat 12 puncte pentru redactarea intregii lucrari, distribuite pentru unitatea de compozitie, coerenta textului, ortografie si punctuatie.

Consideram ca o nota minima de cinci poate fi obtinuta de catre elevii care mai au inca lacune in pregatire, in timp ce elevii cu o pregatire temeinica, serioasa vor fi rasplatiti cu notele asteptate si meritate”, informeaza conducerea ISJ Iasi.

La simularea probei scrise a examenului de bacalaureat, candidatii au avut de rezolvat trei subiecte, diferentiate in functie de profil, care respecta continuturile din programa de bacalaureat, matricea de specificatie si structura stabilite de Centrul National de Evaluare si Examinare, precum si nivelul specific de competenta si de performanta al elevilor din anul terminal de liceu.

Primul subiect, avand ca text suport un fragment de comedie, respectiv drama, contine itemi care vizeaza cunostintele de limba romana, de stilistica si de receptare a unei opere dramatice. Cu exceptia unei cerinte care solicita comentarea unei secvente indicate, in 6-10 randuri, toate celelalte au un grad mediu de dificultate, fiind cu siguranta cunoscute si exersate de catre candidati la orele de specialitate. Subiectul al II-lea urmareste modul in care se cunosc regulile de redactare a unui text de tip argumentativ, de 15-30 de randuri, despre conflictul intre generatii, respectiv rolul artei in societatea contemporana, in timp ce Subiectul al III-lea, eseul de 2-3 pagini, are in vedere prezentarea unei teme literare reflectate intr-un roman studiat.

In ansamblu, variantele de subiecte sunt accesibile, echilibrate, cu abordarea unor aspecte fundamentale referitoare la cele doua genuri literare studiate, dramatic si epic. Consideram ca elevii de nivel mediu pot depasi pragul notei 6, iar cei foarte buni pot obtine note care sa reflecte lecturile lor, deschiderile culturale, capacitatea de interpretare critica”, informeaza ISJ Iasi.

Foto: gazetadenavodari.ro

     
Tag-uri: simulare, elevi, Iasi
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii