In anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internationala a Muncii, in memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorata prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 mai a devenit sarbatoarea muncii in majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatand amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera.

Reducerea normei orare zilnice de lucru sta la originea semnificatiei zilei de 1 mai, de sarbatoare internationala a lucratorilor. In anul 1872, circa 100 de mii de lucratori din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerand reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima data, in legatura cu intrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tamplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore sa constituie ziua legala de munca de la, si dupa 1 mai 1886”, sugerandu-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, insa cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranti, din care aproximativ 40 de mii se aflau in greva. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au castigat dreptul la ziua de munca de 8 ore, fara reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscuta pe intreg mapamondul in urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai tarziu, in Piata Heymarket din Chicago. Numarul grevistilor se ridicase la peste 65.000. In timpul unei demonstratii, o coloana de muncitori a plecat sa se alature unui protest al angajatilor de la intreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost impuscati si multi altii au fost raniti.

In seara aceleasi zile, a fost organizata o noua demonstratie in Piata Haymarket. Din multime, o bomba a fost aruncata spre coloana de politisti. Au fost raniti 66 de politisti, dintre care 7 au decedat ulterior. Politia a ripostat cu focuri de arma, ranind doua sute de oameni, din care cativa mortal. In urma acestor evenimente, 8 lideri anarhisti, care apartineau unei miscari muncitoresti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecati. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franta si Spania au adunat fonduri pentru plata apararii. In urma procesului, 7 dintre acestia au fost condamnati la moarte (doi avand ulterior pedeapsa comutata la inchisoare pe viata) si unul la 15 ani inchisoare. Sapte ani mai tarziu, o noua investigatie i-a gasit nevinovati pe cei 8.

1 mai a devenit, in aproape toata lumea, Ziua Internationala a Muncii. Exista si exceptii, de exemplu Australia, Elvetia si Statele Unite, unde 1 mai nu este o sarbatoare oficiala. In majoritatea tarilor vest europene, ziua de 1 mai este zi libera.

In tarile comuniste, ziua de 1 mai a fost transformata intr-o sarbatoare de stat insotita de defilari propagandistice. Regimurile comuniste incercau sa instrumenteze politic o veche traditie a miscarii muncitoresti internationale. De asemenea, si nazistii au avut tentative de uzurpare a acestor traditii. Ziua de 1 mai, fusese transformata intr-o sarbatoare a comunitatii nationale germane, promitandu-se construirea unui socialism national, in centrul caruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator in acest sens: Certurile si neintelegerile simbolizate de lupta de clasa se transforma acum intr-un simbol al unitatii si inaltarii natiunii. Ziua de 1 mai a fost transformata de catre nazisti intr-o sarbatoare propagandistica. Se sutinea ca ziua de 1 mai trebuie sa devina o sarbatoare a intregii natiuni si nu poate fi transformata intr-un simbol al luptei proletare si a decadentei. Serbarile campenesti, chioscurile cu bere si spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fusesera interzise. Organizatiile muncitoresti au fost inlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupari radicale folosesc retorica nazista, participand la proteste violente avand ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, in Germania).

In Romania, dupa evenimentele din decembrie 1989, timp de mai multi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sarbatorita prin festivitati decat la initiativa unor reprezentanti ai unor partide precum PSM si PRM.

In Germania, 1 mai este zi libera. Se poarta la butoniera o panglica rosie, in amintirea lui 1 mai 1890, cand, in pofida interdictiei manifestatiilor de catre Sozialistengesetz, militantii Internationalei au convenit sa se intalneasca in parcuri purtand o astfel de panglica. Intrata in uitare in Germania de Vest, ea a fost mare sarbatoare in Republica Democrata Germana.

In Romania aceasta zi a fost sarbatorita pentru prima data de catre miscarea socialista in 1890. In perioada regimului comunist, de 1 mai autoritatile organizau manifestatii uriase pe marile bulevarde. Coloane de oameni, in tinute festive, scandau lozinci si purtau pancarte uriase. Dupa 1990, importanta propagandistica a zilei a fost minimalizata, dar oamenii se bucura de acest eveniment, sarbatorindu-l in aer liber, la iarba verde, la mare ori la munte. In 2003, pentru prima oara in istoria postdecembrista, o confederatie sindicala (Blocul National Sindical) a incercat organizarea unei adunari populare, cu mici, bere si muzica, pentru a serba acesta zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzatiile de simpatie pro-comunista, amintirea propagandei PCR fiind inca vie in constiinta populatiei.

Sursa: wikipedia

Foto: fewojuist.de